Drumeţie culturală la Pădurea Eminescu, între Racșa și Seini

La 174 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, Asociaţia de Tineret, Turism şi Ecologie Cutezătorii Munţilor din Satu Mare, organizează, sâmbătă, 13 ianuarie, o drumeție culturală având

Comuna Ieud: anunţ public

COMUNA IEUD, cu sediul în comuna Ieud, strada Principală, nr.147, județul Maramureș, titular al proiectului "MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL ÎN COMUNA IEUD,JUDEȚUL MARAMUREȘ", propus a fi realizat în comuna

Altfel de bilet de intrare la Muzeul Maramureșan, de Ziua Culturii Naționale

 În data 15 ianuarie,se sărbătorește Ziua Culturii Naţionale (potrivit Legii nr. 238/2010), data fiind aleasă în semn de omagiu adus poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -

Renovarea energetică a sediului de servicii publice comunitare, regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor/ pașapoarte

Instituția Prefectului – județul Maramureș, reprezentată legal de prefectul Rudolf Stauder, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, a semnat în 11.01.2024, contractul pentru Renovarea energetică a sediului de servicii publice

Vouchere de vacanță și pentru angajații din mediul privat

Senatul României a adoptat tacit propunerea de a acordarea voucherelor de vacanță și angajaților din mediul privat. Astfel, aproximativ 4 milioane de angajați din sectorul privat ar urma să beneficieze

Servicii consulare online pentru românii din diaspora

Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri, 10 ianuarie, legea prin intermediul căreia românii din diaspora vor putea accesa servicii consulare online. Cetățenii români vor putea accesa servicii consulare online, fără a

”Ziua Culturii Naționale”și a marelui poet Mihai Eminescu sărbătorite în Baia Mare

Luni 15 ianuarie, ora 18 00 va fi momentul când Școala Populară de Artă din Baia Mare onorează  "Ziua Culturii Naționale" și bineînțeles ziua marelui poet Mihai Eminescu. Centrul Județean

În Maramureş, vremea se va încălzi uşor

Vremea se va încălzi uşor devenind apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. În cursul serii şi al nopţii, local îndeosebi la munte, va ninge slab.

Proiectul Eparhial Cultural-Teologic „Mihai Eminescu – poet român al rugăciunii și meditației”, ediția a III-a

Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului lansează cea de-a treia ediție a Proiectului Eparhial Cultural-Teologic intitulat „Mihai Eminescu – poet român al rugăciunii și meditației”. Proiectul este prilejuit de Ziua

E mult mai bine să cauți – și să urmezi – senzația, decât senzaționalul …

Acum peste un sfert de veac am avut privilegiul de a îl avea ca profesor pe domnul Vasile Fanache, un om pe care l-am admirat mult și căruia i-am mers,

Programul Teatrului Municipal Baia Mare în perioada 12 – 14 ianuarie 2024

În weekend-ul ce urmează, Teatrul Municipal Baia Mare ridică cortina pentru prima dată în noul an și invită publicul la patru spectacole de calitate, pline de energie, umor și bună

Mizerie de nedescris într-un apartament din Baia Mare

În cursul zilei de 10 ianuarie 2024, la inițiativa lui Rudolf Stauder, prefectul județului Maramureș, s-a intervenit asupra unui imobil situat pe bulevardul Regele Ferdinand, care reprezenta un pericol pentru

Sari la conținut