Festivalul Internațional de cântece și jocuri populare – Strâmtura, Maramureș

Sunteți așteptați în număr cât mai mare în comuna Strâmtura pe data de 30 aprilie 2023 de la ora 13:00 la Festivalul Internațional de cântece și jocuri populare. Evenimentul este

Poliția Rutieră renunță la foaie și pix

Gata cu pixul și hârtia pentru Poliția Rutieră atunci când întocmesc procese verbale de contravenție. Polițiștii  nu vor mai scrie amenzile date în trafic cu pixul, ci vor folosi o aplicaţie pe

23 Aprilie – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost general roman de origine greacă și ofițer în garda împăratului roman Dioclețian, care a fost condamnat la moarte pentru că nu a renunțat la credința creștină. În calitate de martir creștin, el

BAC 2023. Modificare în calendarul examenului de Bacalaureat 2023

Potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial, perioada în care elevi de clasa aXII-a se pot înscrie la examenul de Bacalaureat a fost modificată. Elevii claselor a XII-a se vor

Festivalul Ecvestru – Săcălășeni, Maramureș

Festivalul ecvestru Săcălășeni este organizat de Asociația Cultural-Artistică Copiii Centenarului și crescătorii de Cabaline Ștețiu Ioan, Bonte Gabriel și Pop Sorin Ioan și se va desfășura în perioada 28 -

Expoziția impresionantă a artistului băimărean Adrian Ghenie, vernisată la Timișoara

Pictorul Adrian Ghenie în vârstă de 46 de ani, născut la Baia Mare, dar care în prezent locuiește la Berlin, este un absolvent al Universității de Arte din Cluj care

Muzeul Satului din Baia Mare redeschide sezonul de vizitare

Muzeul Satului este locul în care întoarcerea în timp este posibilă, acesta reprezentând imaginea satului maramureșean autentic, unde vizitatorii se pot relaxa, admirând monumentele de arhitectură populară. Duminică, 23 aprilie

Dispar rablele de pe șosele

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat, că, în 7 ore, 245 de primăriişi-au depus dosarele pentru retragerea a 79.847 de maşini poluante. Tanczos Barna a explicat că scopul programului este de a

Concurs de literatură în cadrul Festivalulului Naţional de Literatură și Folclor „Armonii de primăvară”

În Vișeu de Sus va avea loc concursul de literatură prin care tinerii elevi și nu numai, își vor putea exterioriza creativitatea în ceea ce privește compozițiile scrise de către

Ciocota de pe Boci de la Seini

La Seini, în frumoasa zi de Duminica Învierii Domnului, oamenii se adună pe strada Boci, bucurându-se de o tradiție veselă, Ciocota de pe Boci. În acest an au fost foarte

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, este prăznuită anul acesta pe 21 aprilie. Nu are dată fixă. Ea este trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, prima după Sfintele

Maramureșeanca Aurora Someșan i-a impresionat pe jurații de la Chefi la Cuțite

Concurenta în vârstă de 34 de ani este din Baia Sprie și este nail artist, dar pe lângă asta, Aurora este pasionată de arme și tatuaje. Pe data de 19

Sari la conținut