Oportunitate fascinantă lansată de Artspot Baia Mare: Au început înscrierile la cursurile de actorie pentru elevi

Asociația Culturală Artspot Baia Mare au adus elevilor oportunitatea de a participa la cursuri de actorie, iar deja au început înscrierile. Cursurile vor fi coordonate de către actori de la Teatrul

Asociația Fight For Animals Baia Mare: Campanie de sterilizare gratuită în două localități

Asociația Fight For Animals Baia Mare organizează a 8-a campanie de sterilizări pentru necuvântătoarele din judeţul Maramureş, arată reprezentanții asociației băimărene, a cărora acțiune s-a bucurat mereu de succes. „Așa

În atenţia locuitorilor din Rozavlea: drum închis în satul Sâlţa în 17 august

Joi, 17.08.20223, între orele 09:00 - 17:00, în satul Sâlţa din comuna Rozavlea se vor efectua lucrări de reparaţii şi plombare a drumului iar accesul auto va fi restricţionat. "Ne

Marea Procesiune de la Mănăstirea Rohia la 100 de ani de la întemeierea acesteia

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit marți, 15 august 2023, de la ora 9:30, Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, județul Maramureș, cu ocazia hramului și

Papa Francisc a declarat că biserica este deschisă tuturor, inclusiv comunității LGBT, dar cu anumite reguli

Papa Francisc a declarat duminică, 6 august, la întoarcerea din Portugalia spre Roma, că Biserica Catolică este deschisă către oricine, inclusiv către comunitatea LGBT și că are datoria de a-i

Curenții „rip” din Marea Neagră care pot smulge pe oricine chiar și de pe mal

24 de ore negre, pe litoralul românesc. Şase oameni şi-au pierdut viaţa, în urmă cu două zile, în valurile mării agitate. Zeci de oameni au ignorat şi de această dată steagul

Ordonanţa Guvernului distruge muzeele

Proiectul de OUG care prevede anumite măsuri fiscale a fost citit și de către Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor (CNMC). Aceaste cere respingerea anumitor măsuri din proiect, precizând că unele dintre

Alimentele asigurate de școală se schimbă din toamnă. Ce produse vor înlocui „Cornul și laptele”

Din luna septembrie 2023, școlarii și preșcolarii vor primi, săptămânal, trei porții de lapte, două porții de produse lactate, două porții de fructe și legume și cinci porții de produse

Apare oficial o nouă stațiune pe litoralul din România

Ministrul Economiei Ştefan-Radu Oprea a semnat, luni la Năvodari, avizul de înfiinţare a Organizaţiei de Management al Destinaţiei (OMD) „Staţiunea Mamaia Nord” şi l-a înmânat primarului oraşului Năvodari, Florin Chelaru.

România s-a clasat pe locul 1 în lume la Olimpiada Internațională de Geografie

Elevii români au triumfat din nou la nivel mondial, de această dată la Olimpiada de Geografie 2023 (IGEO), competiție în care s-au clasat pe locul 1 și în care au

Seară de film în aer liber la Suciu de Sus

Vineri, 18 august, va fi seară de film în aer liber la Suciu de Sus. Proiecția va începe la ora 20.30. „Profităm de ultimele zile de vară și vă invităm

Sunteți așteptați la festivalul „Roza-Rozalina” din comuna Rozavlea

Primarul Vasile Mîrza și Consiliul Local al comunei Rozavlea vă invită sâmbătă și duminică, mai exact 19 și 20 august 2023, la festivalul "Roza-Rozalina" care se va ține la terenul

Sari la conținut