Orientare – Cupa de Iarnă Indoor

În urmă cu o săptămână, sportivii Clubului Sportiv Maratin Rivulus Dominarum participau la ultima competiție din acest an la orientare în aer liber, “Cupa Moșului” găzduită de Clubul Sportiv Elecrosistem

Preoții din Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare au donat sânge

Preoții slujitori ai Sfintelor Altare din Protopopiatul Ortodox Român Baia Mare au dat curs îndemnului Sfintei noastre Episcopii cu privire la organizarea campaniei de donare de sânge pe cuprinsul întregii

“Parada Brondoșilor” – explozie de tinerețe, entuziasm și culoare

Un obicei păstrat de sute de ani, unic în Maramureș, atrage în perioada Craciunului privirile tuturor, fie localnici, fie turiști. Cu o tradiție de peste 300 de ani, Brondoșii din

Răsună colindul în ISJ Maramureș

Sediul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș este zilnic gazda colindătorilor care vin din toate colțurile județului pentru a aduce vestea Nașterii lui Isus. Ca element de noutate, anul acesta se remarcă

Ieud: Școala din Plopșor devine centru de zi pentru elevi

Administrația publică din comuna Ieud face eforturi considerabile pentru a oferi condiții decente de studiu  tuturor elevilor și profesorilor, sporind în acest fel calitatea învâțămantului din localitatate. Acest locru se

Sighetu Marmaţiei: Ateliere educaţionale pentru copii la Muzeul Maramureşan

În cadrul evenimentului Poveste de Crăciun – Municipiul Sighetu Marmației, Muzeul Maramureșan îi invită pe toți copiii cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani să ia parte la atelierele

În Seini a avut loc Conferința de închidere a proiectului „Șansa este de partea ta”

COMUNICAT DE PRESĂ Miercuri, 13 decembrie, la Casa Bay a avut loc Conferința de închidere a proiectului ȘANSA ESTE DE PARTEA TA ȘANSA ESTE DE PARTEA TA este un proiect

Maestrul Radu Beligan… 105 de ani de la nașterea sa

Născut la 14 decembrie 1918, în comuna Filipeşti (Bacău), Radu Beligan a studiat Dreptul şi Filosofia la Bucureşti, iar bursa oferită de facultate a folosit-o pentru a-şi plăti taxele la

Colindul prieteniei la Ieud

Copiii provenind din medii defavorizate social de la Centrul de zi al Asociației Diecezane Caritas greco-catolic cu sediul în Sighetu-Marmației, însoțiți de președintele acestuia , părintele Dunca Gheorghe, au fost

Gala Premiilor Capital 2023: Maramureşul a primit Premiul pentru realizarea de proiecte de finanțare de două miliarde de euro

Miercuri, 13 decembrie, la Phoenicia Grand Hotel București  avut loc Gala Premiilor Capital 2023. Evenimentul reunește anual numeroase personalități din mediul de business, antreprenoriat, politic, cultural, medical, social și mass-media. Judeţul

HHC România – 25 ani de excelenţă

Fundaţia Hope and Homes for Children a împlinit 25 de ani de existenţă în România. https://www.youtube.com/watch?v=iangw7s35xY&t=6s

Daimonul începe să vorbească

Cine se adăposteşte de sine pierde contactul cu daimonul său etic. Cine se decide să locuiască în sine, în umbra şi în lumina sa, află, încet-încet, ceva despre ordinea universală.

Sari la conținut