Episcopul Iustin despre implicarea Bisericii în activitățile cu tinerii şi copiii: „Ţineţi-o aşa că-i place lui Dumnezeu”

3 minute de citit
- Publicitate -

Sute de copii au participat în luna august la tabăra de vară „Nicio comunitate parohială fără tabără de vară” organizată în cadrul Proiectului Eparhial derulat de Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului şi cu binecuvântarea Episcopului Iustin.

Părintele Episcop Iustin transmite gânduri de apreciere copiilor, tinerilor şi preoţilor implicaţi în organizarea şi desfăşurarea acestor tabere. Redăm în întregime mesajul acestuia privind implicarea Bisericii în activitățile cu copiii și tinerii:

„Până în 2014 ne întrebau părinții de ce Biserica Ortodoxă nu organizează tabere cu copiii, și aveau dreptate!
Părintele Florin Stan din Târgu Lăpuș, a început această activitate necesară, care a devenit inspiratoare! Din 2014, de la debutul primei reuniuni cu tinerii ortodocși în Municipiul Baia Mare, care a adunat 3500 de tineri ortodocși din țară și din toată lumea ortodoxă (puțin comparativ cu ce fac catolicii, dar totuși, de apreciat), evoluția a fost impresionantă! Acea primă reuniune s-a transformat în ceea ce avem astăzi și numim solemn la nivelul BOR, ITO (Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din România Creștină).
În anul 2019 a fost cea mai îmbucurătoare și normală (zic eu) activitate a preoților cu copiii și profesorii de religie! Aproximativ 10.000 de copii în toate taberele la nivel Eparhial!
Pandemia ne-a frânt puțin entuziasmul. Și totuși, în fiecare an, se fac tabere de către preoții și profesorii de religie coordonați de Sectorul Eparhial – Activități cu tineretul – care adună 5000 de copii și tineri!
Nu e puțin și nu se mai poate reproșa preoților faptul că nu fac activități extrașcolare cu copiii! Proiectul Eparhial: „Nici o comunitate parohială fără tabăra de vară!” promovat anul acesta, a făcut ca rețelele sociale să fie pline de postările preoților cu taberele organizate! Felicitari și multe aprecieri!
Nu ne mai comparăm cu alte culte, dar nu prea avem concurență! Tineți-o așa că îi place lui Dumnezeu și oamenilor și în acest mod se formează viitoarele familii creștine de mâine care vor fi creștine și își vor aduce copiii la biserică, la rândul lor. Altfel riscăm să rămânem cu frumoasele biserici construite după 1990, în maxim un sfert de secol, tot atât de goale ca și în Occident, datorită procesului de secularizare!
Ortodoxia are puterea și lucrarea Duhului Sfânt să nu lase secularizarea (care este un proces evident și greu de traversat) să o invadeze și copleșească”.
Amin!
+ Părintele Episcop Iustin

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut