Ionel Bogdan, deputat PNL Maramureș: Conturile de Economii și de Investiții, un instrument pentru siguranța financiară a românilor la bătrânețe

2 minute de citit
- Publicitate -

Legea Conturilor de Economii și de Investiții a primit votul final, în unanimitate, în Camera Deputaților. Noul sistem le va permite românilor să economisească și să investească voluntar pe termen lung, într-un cadru fiscal favorabil, ca instrument complementar pensiei publice, Pilonului II și pensiilor facultative.

Statul nu poate promite la nesfârșit că pensia publică va fi suficientă pentru un trai decent. Avem o populație care îmbătrânește și tot mai puțini oameni activi care vor susține sistemul public de pensii. Tocmai de aceea, responsabilitatea noastră este să le oferim românilor mai multe instrumente prin care să-și poată construi singuri siguranța financiară pentru bătrânețe”, a declarat deputatul PNL Ionel Bogdan, vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci.

 

Concret, fiecare persoană va putea decide dacă investește, cât investește și cum își construiește propriul portofoliu. Câștigurile obținute pe durata investiției, (dividende, dobânzi și câștiguri de capital) vor beneficia de facilitățile fiscale prevăzute de lege. Sistemul este voluntar și nu presupune introducerea unei noi contribuții obligatorii sau a unei noi taxe.

Nu spunem oamenilor ce să facă cu banii lor. Dimpotrivă, fiecare decide dacă investește, cât investește și, mai ales, unde investește. Statul trebuie să facă un lucru simplu: să încurajeze această responsabilitate printr-un regim fiscal favorabil. Este un proiect liberal în sensul cel mai concret al cuvântului: mai puțină dependență de stat, mai multă libertate pentru cetățean”, a subliniat Ionel Bogdan.

 

Proiectul urmărește, totodată, să transforme o parte din economiile populației în capital pentru investiții, direcționat către companii, piața de capital și economia reală. Astfel, noul instrument poate contribui atât la construirea siguranței financiare individuale pe termen lung, cât și la dezvoltarea economiei românești.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut