În perioada 29 august – 13 septembrie 2026, la Centrul Național de Pregătire Salvamont din Padina, Munții Bucegi, cei șapte aspiranți ai Salvamont Maramureș au încheiat cu succes etapa de vară a Școlii Naționale Salvamont România.
Au fost două săptămâni intense, cu evaluări și probe în teren, în care cunoștințele și deprinderile acumulate au fost verificate prin probe tehnice, modul medical, cățărare și exerciții specifice salvării montane.
„Drumul lor continuă cu sesiunile de iarnă și, ulterior, cu examenul pentru obținerea atestatului profesional de salvator montan.
Alături de cei șapte aspiranți, Salvamont Maramureș este reprezentat la Școala Națională și prin colegii implicați în formarea viitorilor salvatori montani. Doi dintre ei sunt instructori atestați, iar alți doi se pregătesc pentru a deveni instructori.
Din 2027, Centrul de Formare Salvamont Maramureș va avea astfel patru instructori atestați ai Școlii Naționale Salvamont”, menționează Salvamont Maramureș.















