Prețul biletelor și abonamentelor la Minaur, strategie de marketing sau…?

3 minute de citit
- Publicitate -

Circulă în aceste zile, pe rețelele de socializare, o propunere a Consiliului de Administrație a Clubului Minaur privind prețurile biletelor și abonamentelor pentru sezonul competițional abia început.

Constat cu surprindere că se dorește o împărțire a sălii, pe zone, pe rânduri, pe importanță, pe privilegii, oarecum în bogați și săraci, ca și cum nu fiecare cetățean al municipiului Baia Mare contribuie cu bănuți la realizarea bugetului.

Reamintim că cei care fac parte din administrativul Clubului nu prea sunt capabili să aducă bani din sponsorizări, donații sau alte surse de finanțare. Tot la bugetul local sunt abonați. Pentru cheltuieli, echipament și toate cele necesare. Șefii de acolo uită să dea ceva comunității care îi hrănește. Informațiile vin greu, conferințele de presă lipsesc cu desăvârșire. Nu înteleg deloc rigiditatea doamnei director plătită bine din bani publici. Am așteptat o conferință de presă la finalul sezonului trecut. Să explice suporterilor managementul lor. Echipa de fotbal retrogradată, fetele de la handbal cu rezultate sub așteptări, băieții pe podium, cupa pierdută în polivalentă. Când gestionezi un buget care nu e al tău, e de bun simț să mai și spui ce faci. Acum, probabil din foame de bani, se propune un preț al biletelor în funcție de locul pe care stai. Era firesc, în urma rezulattelor de anul trecut, să se propună un preț modic pentru bilete. Să simtă și suporterii ca sunt respectați.

Vedem ce se întâmplă. Până la urmă e doar o propunere, Consiliul Local al municipiului trebuie să aprobe. Noi sperăm să nu împartă suporterii în săraci și bogați, să ne lase așa cum am fost. Pentru mulți dintre noi, Minaur înseamnă respect, comuniune între suporteri si Club, aplauze și bucurie. Am fost alături sufletește de club și în perioade bune, dar și în cele mai puțin bune. Dacă cei din conducerea administrativă nu ar fi atât de aroganți, și-ar vedea de lungul nasului și ar avea puțin respect față de suporteri, probabil lucrurile ar fi mai echilibrate. Așa, lucrurile sunt făcute șmecherește, pe ascuns, fără niciun pic de empatie față de El, Măria sa, Suporterul.

Dan Cristian COARDĂ

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut