În majoritatea limbilor din lume există trei timpuri verbale, care exprimă trecutul, prezentul sau viitorul. În unele limbi arhaice – sau tribale – aceste timpuri se exprimă cu ajutorul unor cuvinte auxiliare, neexistând forme diferite pentru verb. Se spune în loc de a avut are ieri, sau în loc de va avea are mâine. Exemplele pot continua la nesfârșit, dacă deschidem cutia cu paleta semantică a manifestărilor verbelor în diferite limbi.
Mușchii sunt expresia mișcării corpului uman, constituind aproape jumătate din greutatea acestuia, fiind esențiali în locomoție, funcționarea organelor interne sau dezvoltarea armonioasă și viguroasă a unui corp. Ei reprezintă maniera în care în trecut un individ și i-a format, i-a dezvoltat sau i-a modelat, felul în care a avut grijă de propriul corp. Mușchii sunt, într-o mare măsură, garanția unui organism sănătos, care poate răspunde activ nevoilor prezente. Ei fac obiectul unor mari campanii de publicitate, fiind în centrul unor produse, de la cele farmaceutice și până la alimente, îmbrăcăminte și altele. Probabil că, dacă s-ar putea face o statistică globală, peste 90% din banii și energia noastră se cheltuie pe și pentru – afișata – sănătate a corpului, starea lui de bine sau confort, răsfățul trupului (culmea, chiar prin alimente nesănătoase!). Frumusețea fizică e asociată cu unele produse pe care trebuie să le consumăm – sau ele sunt promovate prin intermediul unor imagini frumoase, armonioase, care în cele mai multe ori nu au nimic în comun cu produsele – sau chiar serviciile – afișate. Mușchii și corpul frumos reprezintă trecutul și prezentul imediat al unui individ, acea tentație sau ispita prin și pentru care se canalizează eforturile, resursele sau preocupările noastre. Deșertăciunea celor lumești, pentru care (ne) consumăm în exces, fără limită.
Mușchii inimii se referă la ansamblul organului reprezentativ al aparatului cardiovascular, inina fiind în sine un organ muscular vital, care pompează sângele curat prin artere și îl aduce prin vene. Inima este motivantă și motivatoare, captivă și captivantă, electrică și electrizantă. Investiția în inimă (ca afect, nu ca și organ) este, procentual, nesemnificativă față de cea în mușchi sau sănătatea corpului, deși motivația bătăilor inimii este o garanție a continuității frumosului din viața noastră în rândul generațiilor următoare: copii, nepoți, urmași, discipoli. A face un lucru din inimă, având motivația și energia ei depășește marginile fizice și temporare ale ființei, lăsându-ne vii nu numai în prezent, ci și prin copiii sau nepoții noștri, prin pasiunile și implicarea noastră. Noi ne aducem aminte de bunici prin ceea ce ei au îndrăgit, suntem un rezultat al iubirii părinților noștri și ducem mai departe, chiar și fără să ne dăm seama, rezultatele inimilor lor puse în lucruri, gesturi, educație sau pasiuni. În flori, în ochi, pe buze ori morminte. Eterna dilemă și luptă dintre minte și inimă își are aici, la nivelul nostru, o explicație, pentru că noi suntem în cea mai mare măsură efectul victoriei inimii asupra minții. Viața noastră, în sine, cu miracolele ei și cu frumosul pe care îl trăim, este un rezultat al mușchilor inimii înaintașilor noștri. Și, în mod ciudat, investițiile în inimă – sau afect (nu în afecțiuni, ca accepțiune medicală, iar aici frumusețea limbii române este una excepțională, pentru că singularul surprinde dorința de perfecțiune, iar pluralul o defecțiune) – sunt de zeci de ori mai mici decât cele în corp sau trăirea imediată, a mușchilor sau a răsfățului din prezent. Investiția în inimă este una minimă, pentru că cele dragi și de folos inimii sunt, în realitate, extrem de puține.
Într-un registru mult mai fin se situează mușchii sufletului, pentru că ei, față de cei ai inimii, sunt mult mai reduși ca și paletă de manifestări, dar extrem de persistenți în timp, depășind nu numai generații, ci și epoci sau chiar milenii. Paradoxul face ca obiectele cu și prin care mușchii sufletului se pot manifesta în timp să fie la îndemâna oricui, de o banalitate și de o simplitate dezarmantă. Noi toți avem acces la resursele incomensurabile care pot să asigure o trăinicie în timp și timpuri, dar, în mod paradoxal și inexplicabil, le dăm cea mai mică importanță, ba chiar le neglijăm și nu punem nici un preț pe acestea. Steve Jobs a construit un imperiu din pasiunea sa pentru caligrafie, din felul în care scria literele, Michelangelo a creat Pieta dintr-un bloc de piatră aparent inutilă, marii pictori au folosit pînză și culori pentru a da naștere unor capodopere inestimabile, arhitecții au ca materie principală imaginația, folosind un creion și o coală de hârtie, cântăreții au la îndemână doar vocea pentru a pătrunde în inimile și viețile noastre, trecând dincolo de timp sau timpuri. O pasiune adevărată nu are nevoie de resurse, ci doar de mușchii sufletului care se formează, prin exerciții continue, acordându-se la vocea îngerilor, mult mai mult decât prin bătăile inimii. Materia primă folosită la antrenarea mușchilor sufletului, a pasiunii de necontestat a unor oameni, este resursa cea mai mult neglijată de marea parte a omenirii, dar pusă în valoare de sufletele puternice ale celor puțini. Iubirea este ingredientul absolut necesar pentru a dăinui în timp, dar pasiunea din iubire este esențială pentru a dăinui peste timpuri.
Antrenându-ne mușchii, ne putem bucura în prezent de un corp sănătos, de un răsfăț al simțurilor și de faimă; punându-ne mușchii inimii cât mai mult în mișcare am putea avea în ziua de mâine o bucurie și o frumoasă pâine, pe care să o împărtășim cu urmașii noștri, iar concentrându-ne pe mușchii sufletului vom fi contemporani cu cei ce au schimbat soarta lumii, dându-i un sens și o direcție pentru ca noi, astăzi, să avem la îndemână resursele și frumosul care să ne facă zilele mai ușoare.
Mihai PĂTRAȘCU
