Parohia Ortodoxă Şesu Mănăstirii din Rozavlea şi-a sărbătorit vârstnicii

2 minute de citit
- Publicitate -
Anul 2023 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești în Patriarhia Română.
Parohia Ortodoxă Şesu Mănăstirii din Rozavlea derulează, în acest context, proiectul „Bătrânii, comoara vieţii”, prin care vârsticii din Rozavlea au primit, sâmbătă 23 septembrie 2023, vizita părintelui paroh Ioan Florin Vlad și cântărețul Luca Hotima.  „Am trecut pragul căsuțelor brăzdate de vreme ale bătranilor parohiei noastre. Împreună cu teologul şi artistul Luca Hotima, ajuns recent din Ierusalim, am dus bătrânilor noștri câteva daruri în semn de înaltă recunoștință pentru viața lor deosebită, trăită la umbra Bisericii lui Hristos. A fost, ca de fiecare dată, o mare bucurie să ne întâlnim cu dânșii și să primim cele mai frumoase sfaturi și povețe pentru a trece mai ușor peste orice obstacol al vieții”, spune preotul paroh Ioan Florin Vlad.
Bătrânii rozovleni au primit în dar diploma omagială din partea parohiei, o iconiță cu Maica Domnului adusă din Ierusalim și o prăjitură. Iar la următoarea Taină a Spovedaniei, aceştia vor primi un album cu fotografiile realizate în urma acestor vizite.
Proiectul “Bătrânii, comoara vieţii” a fost realizat cu binecuvântarea și din încredințarea Preasfințitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
MaramuresOnline.ro

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut