Anelka Zendin Barends debut cu victorie în tricoul zimbrilor

Fără aportul celor cinci internaționali și a antrenorului Eugen Apjok toți convocați pentru Cupa Mondială din Franța, misiunea campioanei României, C.S.M.Știința Baia Mare rămânea una la fel de ușoară într-un

O nouă salbă de medalii în proba de lungă distanță a Campionatului Național de Orientare

Campionatul Național de Orientare găzduit în intervalul (31 august – 3 septembrie) de Municipiul Cluj Napoca a continuat cu cea de-a treia probă din totalul celor patru impuse, cea de

S-a deschis circulația pe drumul nou de legătură Baia Sprie – Baia Mare

Noul drum dintre Baia Sprie și Baia Mare s-a deschis circulaţiei. Șoseaua este paralelă cu DN 18 şi face legătura între DC 26 (Calea Unguraș din Baia Sprie) și DC

Chenghe Rita, delegată a studenţilor băimăreni, a fost aleasă vicepreședinte în biroul de conducere al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România

În perioada 10-21 august 2023, la Timişoara a avut loc Forumul Organizațiilor Studențești din România (FOSR), un eveniment important, organizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România. Acest forum

Acesta să fie destinul nostru, de a fi mereu altfel?

Francezii spun, ca formulă de despărțire, adieu; spaniolii folosesc frecvent același termen deja intrat în limbajul zilnic uzual, adios. Traduși acești termeni (sau descompunând cele două cuvinte din care provin),

Oana Font a devenit mamă pentru prima dată: „Băiatul mamei, ești un motiv adevărat pentru lumea mea”

Interpreta Oana Font a devenit mamă! În prima zi a lunii septembrie, aceasta adus pe lume un băieţel perfect sănătos. Nașterea micuţului reprezintă o adevărată bucurie atât pentru Oana, cât

12 medalii obținute de orientariștii maramureșeni în proba de medie distanță

În cea de-a doua zi a Campionatului Național de Orientare găzduit la Cluj de Clubul Sportiv Transilva respectiv Federația Română de Orientare, cei 44 de orientariști s-au aliniat la startul

Főtér Fesztivál 2023 – sărbătoarea comunităţii maghiare băimărene

În perioada 3-10 septembrie, în Baia Mare va avea loc renumita sărbătoare Főtér Fesztivál 2023 – Zilele Maghiare Băimărene care, și în acest an, propune un program extrem de bogat

C.S.Minaur Baia Mare – F.C.Olimpia 1921 Satu Mare 3-0

Depășind momentul mai puțin plăcut de săptămâna trecută când au debutat în noua stagiune cu un eșec în fața propriilor suporteri, 0-1 într-un derby județean cu C.S.M.Sighetu Marmației, elevii lui

Adrian Man în vizită la meșterul popular Vasile Șușca, creator de măști tradiționale, onorat cu titlul de Tezaur Uman Viu în 2022

Ajunși la Vasile Șușca nu ne-am mai fi dus! Am stat peste patru ore la povești, ne-a cântat la frunză din repertoriul popular, am degustat niște vinuri rozalii, am încercat

Meci de cinci puncte pe Arena Zimbrilor din Baia Mare

Liga Națională de Rugby programează mâine 2 septembrie meciurile etapei a patra din cea de-a doua fază a competiției. Cu două victorii din tot atâtea meciuri jucate, campioana României, C.S.M.Știința

Zi culturală în Maramureș! Casa Anca – memoria culturală a comunei Copalnic-Mănăștur

Evenimentul cultural „Casa Anca – memoria culturală a comunei Copalnic-Mănăștur” va onora personalitatea actriței Marieta Anca, cea care ocrotește spiritual așezământul cultural din Copalnic-Mănăștur. Sunteți așteptați sâmbătă, în data de

Sari la conținut