Ziua Bibliei a fost instituită în 2006 printr-o hotărâre a Sfântului Sinod și are ca scop reamintirea datoriei morale şi de conştiinţă de a citi Sfânta Scriptură, având în vedere rolul acesteia în viaţa Bisericii și a credincioşilor.
În ceea ce-l privește pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Pr. Prof. Constantin Coman afirmă că acesta „este, fără îndoială, cel mai mare exeget al Sfintelor Scripturi din toate timpurile şi cu greu îşi poate cineva închipui că va fi depăşit vreodată de altcineva, până la sfârşitul veacurilor”, conform basilica.ro.
Sfântul Ioan Gură de Aur are comentarii la cărți vechi-testamentare ca Facerea, Isaia, Daniil, dar și cuvinte la Macabei, Despre David şi Saul, Despre Ana, la Daniil şi la cei trei tineri, dar și la Noul Testament.
Menționăm câteva dintre acestea: Exegezele la Evangheliile după Matei şi Ioan, omiliile la parabolele specifice, comentariile la cea de-a doua carte a Sfântului Luca, Faptele Apostolilor, precum și la toate epistolele pauline.
Despre Biblie, Sfântul Ioan Hrisostom spune că „nu este nimic în paginile ei care să nu fie spus cu scop, care să nu aibă ascuns mare folos”.
El mai afirmă că Sfânta Scriptură este de la Dumnezeu şi o califică drept „adevăr capital, dogmă esenţială şi fundamentală pe care n-ar trebui s-o uite niciodată savanţii, interpreţii şi lingviştii”.
Sursa: basilica.ro