Prețurile carburanților continuă să pună presiune pe bugetele șoferilor din România. Motorina s-a scumpit din nou duminică, 20 septembrie, iar prețul mediu la nivel național a ajuns la 10,87 lei pentru un litru. Benzina standard se menține, în schimb, la o medie de 9,97 lei pe litru.
Diferența dintre cele două tipuri de carburant devine astfel tot mai vizibilă, în condițiile în care motorina se apropie de pragul de 11 lei pe litru. Potrivit datelor actualizate în dimineața zilei de 20 septembrie, prețurile motorinei standard variază la nivel național între 10,18 și 10,93 lei pe litru, în timp ce benzina standard poate fi găsită la prețuri cuprinse între 9,65 și 10,07 lei pe litru.
Pentru șoferii care alimentează un rezervor de 50 de litri, costurile sunt deja considerabile. Un plin cu motorină ajunge, la prețul mediu actual, la aproximativ 544 de lei, iar unul cu benzină standard costă aproximativ 499 de lei.
Și diferențele dintre rețelele de benzinării sunt importante. Datele din 20 septembrie arată prețuri medii ale motorinei de 10,82 lei la Petrom și Socar, 10,77 lei la Rompetrol, 10,79 lei la MOL, 10,88 lei la OMV, 10,93 lei la Lukoil și 10,86 lei la Gazprom.
În Baia Mare, cele mai mici prețuri raportate duminică sunt de 9,93 lei pe litru pentru benzina standard și 10,82 lei pe litru pentru motorină, potrivit datelor centralizate de platforma de monitorizare a carburanților.
Evoluția din ultimele zile confirmă presiunea în creștere asupra șoferilor care folosesc mașina zilnic, dar și asupra transportatorilor, pentru care motorina reprezintă una dintre principalele componente de cost. Cu numai o zi înainte, pe 19 septembrie, media națională raportată pentru motorina standard era de 10,78 lei pe litru, în timp ce benzina se situa tot la 9,97 lei.
Datele sunt centralizate din peste 1.700 de stații din România și sunt actualizate periodic pe baza informațiilor provenite inclusiv din Monitorul Prețurilor la Carburanți al Consiliului Concurenței și din informațiile publicate de principalele rețele de benzinării.
Dan Cristian COARDĂ














