Caragiale, la fel de actual ca-ntotdeauna

4 minute de citit
- Publicitate -
Iată ce scria I.L. Caragiale după ce, plecând din ţară, se exilează la Berlin. „M-am exilat şi atâta tot. Aerul aici îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei şi nu am ce căuta acolo, unde LINGUŞIREA ŞI HOŢIA sunt virtuţi, iar munca şi talentul vicii demne de compătimit. Multe am învăţat de când trăiesc în mijlocul Europei civilizate – unde e dreptate la tribunale fiindcă este şi pe stradă – şi între toate una mai ales, ca omul trebuie să spună europeneşte, nu greco-ţigăneşte, ceea ce crede”.
Găsindu-şi liniştea cugetului, Caragiale radiografiază lumea naţiunii lui în raport cu lumea Europei civilizate de parcă s-ar afla şi astăzi printre noi. Iată cum caracteriza dramaturgul lumea pe care o surprinsese în opera-i literară: „Într-o ţară ca a noastră, unde când afirmi ceva, nu ţi se cer şi dovezi, unde spiritul public nu are niciun element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărâmul ştiinţei de stat, reaua credinţă este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputaţiuni. Ca să treci cel mai curat n-ai decât să ponegreşti cu ori fără drept pe alţii, ca să te crează lumea om cinstit şi de treabă, n-ai decât să ocărăşti şi să osândeşti în vileag purtarea altora, chiar dacă dânşii au o bună purtare şi mai ales în cazul acesta. Dacă vrei să înşeli lumea, a zis un filosof, înşeal-o gros ca subţire nu se prinde. E mult numai până să-ţi faci o reputaţie frumoasă, şi în urma poţi fără griji să săvârşeşti însuţi păcatele de care osândeai odată pe alţii buni nevinovaţi”.
De asemenea, în câteva propoziţii, Caragiale caracteriza lumea românească rămasă până azi împietrită în „proiect”: „Noi românii suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândeşte prea mult, ne putem mândri că cel puţin se discută foarte mult”.
În final punctam spusele lui Caragiale despre liderii politici pe care nu-i aveau românii atunci şi nu-i au nici acum: „Eu nu cer de la orator să mă lumineze – îi pretind să mă-ncălzească. Oratorul trebuie să vină la tribună ca un leu, şi când o striga odată Fraţilor! să mă facă pe mine, fratele lui, să sar din loc. El n-are nevoie să spună nimic de la tribună dar trebuie să mă-nfierbânte, să mă asude, să nu-mi dea pas să mai judec, să mă uimească, să mă clatine fără să mă lase să răsuflu, să-mi dea creierul de pereţii capului prin salturi enorme de propoziţii, chiar ilogice, chiar absurde, stupide dacă e nevoie, numai să fie calde şi spontane, până m-o năuci, până m-o face să scrâşnesc din dinţi şi să strig ca un turbat: Sus poporul! Iată ce înţeleg eu prin orator. S-a pierdut astăzi, din nenorocire, această zicală mare „Jos reacţiunea! Jos ciocoii! Sus libertatea, egalitatea şi fraternitatea! Sus boborul! Şi la glasul amicilor boborului, boborul ridicând reteveiul, simbolul suveranităţii sale, izbucnire, la adresa vampirilor care-i sugeau sudoarea şi sângele, în imprecaţiuni naţionale de se cutremură catapeteasmă circului…!!!”.
Cam atâta cred că e suficient pentru a vedea că-n 100 de ani nu s-a schimbat chiar nimic în politica asta naţională!
Editorial de Marian Ilea pentru Maramures Online
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut