Există locuri pe lumea asta care ne încântă prin peisaj, măreție, parfum sau starea de spirit; prin senzația pe care ne-au dat-o sau prin oamenii cu care le-am cucerit; prin păreri sau dureri, prin sclipiri sau iubiri. Prin pliniri. Unele locuri ne golesc, altele ne umplu. De stare, de mare, de zare. De fapte, de șoapte, de noapte.
Unul din aceste locuri este și colțul de rai de pe Coasta Spaniei, care poartă numele de Benidorm. Un loc superb unde, așa ca în cazul orașului Puerto Vallarta din Mexic, muntele se unește cu marea pentru a-i face pe oameni fericiți.
E locul unde te cuprinde măreția muntelui aproape, imensitatea mării de la picioarele tale, aerul de o lumină ireală, starea unei plinătăți greu de descris. Însă trăită cu toată ființa, prin toate părțile corpului. Este locul unde poți dansa cu delfinii, simțindu-le catifeaua și respirația, gesturile și senzația.
Aici ai certitudinea că timpul este o altă natură, altfel și plin, că însuși clipele se măsoară în bucurie și că fericirea este o stare de fapt. La Benidorm apusurile au miere topită în solzii mării, iar răsăritul deschide o nouă filă din cartea fericirii. Aici ziua e plină de soare, de lumină, de tihnă și de frumos…
Benidorm este locul unde, odată ce ai pătruns, devii alt om. Lumea se schimbă după ce pășești în paradis, după cum lumina e alta după ce ai gustat din soare. Miezul dulce al fructului promis te încântă aici cu miere și savoare. E ca și cum ai ține-n palmă un vis în care focul, chiar de te arde, nu doare.
Mi-aș dori ca toți oamenii, la un moment dat, să ajungă să cunoască senzația de Benidorm. Să stea pe munte și să vadă oceanul, să plutească în lumină și să se bucure de a fi.
Să mângâie delfinii și să le simtă trăirea. Să fie una cu natura din jur, să se umple de fericirea de a fi fost într-un paradis de vis, promis, de nedescris, unde serile au gust de august. De noapte, de șoapte, de fapte…