Se împlinesc 20 de ani de la sfințirea Bisericii-demisol Buna Vestire – Baia Mare

1 minute de citit
- Publicitate -
Duminică, 19 Noiembrie 2023, prima Duminică a Postului Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va săvârși Sfânta Liturghie Arhierească, înconjurat de un distins sobor de preoți și diaconi pentru a marca împlinirea a 20 de ani de la sfințirea Bisericii-demisol Buna Vestire din Baia Mare.
Fiecărei familii de credincioși îi va fi dăruită câte o „Carte de rugăciuni cu acatistele zilelor săptămânii”, așa cum, neîntrerupt, se săvârșesc în Biserică, încă de la începuturi.
Tuturor celor prezenți, cu bucuria slujirii Liturghiei și comuniunii de rugăciune, li se va pregăti un semn al mulțumirii și prețuirii pentru mărturisirea și slujirea lui Hristos în Biserica Buna Vestire din Baia Mare de-a lungul anilor.
Biserica Buna Vestire se află în Municipiul Baia Mare, la intersecția străzilor Bogdan Vodă și Bucovinei, lângă Școala nr. 3 „Dimitrie Cantemir” și Școala nr. 21 „Alexandru Ivasiuc”.

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut