Lucrările de reabilitare și modernizare a Bibliotecii din comuna Groși, realizate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), au fost finalizate.
Proiectul „MaraHUB – Finanțarea bibliotecilor din județul Maramureș pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale” a avut ca obiectiv transformarea bibliotecii într-un spațiu modern, accesibil și adaptat nevoilor comunității locale.
Noua bibliotecă oferă un cadru destinat atât lecturii și educației, cât și dezvoltării competențelor digitale. Copiii pot descoperi lectura într-un spațiu modern, elevii au la dispoziție un mediu pentru învățare, iar tinerii și adulții pot beneficia de resurse și oportunități pentru dezvoltarea de noi competențe.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 350.000 de lei. Investiția urmărește să transforme biblioteca într-un spațiu util pentru întreaga comunitate și să contribuie la accesul locuitorilor din Groși la educație, tehnologie și noi oportunități de învățare.
MaramuresOnline.ro















