În 9 septembrie 2003, de sărbătoarea închinată Sfinților, Drepților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, a fost târnosit Sfântul Altar de la demisol de către Patriarhul Teoctist al României și Patriarhul Petros al VII-lea al Alexandriei Egiptului și al întregii Africi, înconjurați de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, la care au participat aproximativ 50.000 de credincioși din întreaga țară.
Piatra de temelie a fost pusă la data de 20 iulie 1990 de către Înaltpreasfințitul Părinte Iustinian Chira, Episcop al Maramureșului și Sătmarului, iar din anul 1999, șantierul a fost preluat de către Episcopie, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, prin numirea preacuviosului părinte Dr. Casian Filip ca mare eclesiarh al Catedralei Episcopale și a părintelui arhidiacon Dr. Nifon Motogna, ca administrator al acesteia.
În anul 2003, la 30 de ani de arhierie ai Preasfinţitului Iustinian, a fost făcută Proclamarea solemnă a Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul – prin citirea Hrisovului -, devenind astfel Ocrotitorul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. De asemenea, între cele mai înalte și importante distincții ale eparhiei se află „Crucea și Ordinul Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” pentru clerici și mireni.
„Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie se săvârșește în fiecare zi de către părinții catedralei, începând cu ora 7.30 – în timpul săptămânii, iar în duminici și sărbători, de la ora 10:00. De asemenea, părinții slujitori sunt zilnic la spovedit și la dispoziția credincioşilor”, mărturisește preacuviosul părinte protosinghel Serafim Bilț, eclesiarhul Catedralei Episcopale.
Pe drept și faptic cuvânt, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în dese cuvântări, o numește „Regină”, deoarece Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare este un etalon al slujirii preoțești, al culturii și evenimentelor de înaltă ținută academică ce se desfășoară aici în fiecare an.
Ca și operă de artă concepută de către arhitectul Dorel Cordoș, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” este o emblemă a municipiului Baia Mare, o construcție monumentală care tronează și veghează spiritual asupra ținutului Eparhiei noastre, de la o margine până la cealaltă, fiind vizitată în fiecare an de zeci de mii de pelerini, atât din țară cât și din străinătate.
Catedrala este locul unde credincioșii își găsesc liniștea și pacea interioară, este locul de întâlnire în rugăciune al tinerilor noștri credincioși, frumoși și cuminți, al coconilor care zburdă pe solee și nu se plictisesc niciodată, și, de asemenea, este locul unde credincioșii se înfruptă din cuvântările și învățăturile ierarhilor, ale preoților, care îi îndrumă pe toți, mici și mari, pe toți pe calea mântuirii.