Am învățat în viață că oamenii, cu cât sunt mai valoroși, cu atât sunt mai modești. Valoarea este dată de modalitatea prin care ei reușesc să se exprime în diferite domenii, având un renume strălucit și fiind dintre cei care stabilesc linii directoare în zonele unde se desfășoară. Un om de valoare este de o modestie exemplară, ceea ce face ca însăși descoperirea lui să fie una treptată, graduală, el neavând nimic din expansivitatea sau excentricitatea unor mediocri, sau chiar a unor genii.
Mai mult decât atât, un om cu cât este mai cuminte, cu atât este mai frumos. Simplitatea și modestia duc cu certitudine la cumințenie, care, dincolo de faptul că e o formă de manifestare a valorii, devine și o expresie a frumuseții. Lumânarea care se jertfește în tăcere răzbește prin noapte reușește să facă ce nu poate face nici soarele: luminează în întuneric și brăzdează calea către pașii șoaptelor noastre. Cumințenia nu are, la o primă vedere, nimic spectaculos; ea nu știe să se exprime vocal, în culori sau în forme atractive. Nu provoacă și nu îndeamnă la ieșirea din tipar. Nu are nimic din atributele modei, ale trend-ului sau ale dorinței de noutate; ea este mai degrabă învechită, vetustă, tradiționalistă. Mi-au trebuit zeci de ani să o pot vedea, sute de încercări de a o ignora, mii de nopți să o caut. Ea nu îți dă nici satisfacția unei împliniri în fața prietenilor, nici avantajele unor bucurii de moment. Ea este, în sine, expresia simplității și a frumuseții. A valorii. Este liniștea îngerilor și certitudinea drumului bun, drept, lin. A siguranței. A clădirii de ființă cu cărămizi mici, dar trainice. Este ingredientul absolut necesar pentru mântuire.
Încă nu îmi dau seama dacă e un aspect pozitiv sau nu că înțelegem frumusețea cumințeniei doar în toamna vieții… Sigur că, omenește vorbind, regretul e justificabil și părerile de rău înclină balanța de partea negativă a acestei judecăți de valoare. Am vrea, am fi vrut să fie altfel, am fi preferat să știm dinainte cum stau lucrurile, pentru a nu călca pe căile cele greșite ale necumințeniei. Sau ale frumuseții înțelese greșit, în primăvara sau în toridul vieții. Ar fi fost mult mai simplu și am fi avut o șansă în plus la chipul de lumină, senin, din iarnă. Însă tot acum vedem cum că unii au avut parte de această cumințenie – și de frumusețea ei -, fără a deține informații suplimentare față de noi. Ei sunt cei pe care am fi putut să îi urmăm din timp, nu doar acum; ei sunt cei de la care am fi putut învăța multe, la timp; ei au fost mereu acolo, în preajma noastră, însă nu au ieșit din comun cu nimic. Nu au avut parte de ieșiri excentrice, de provocări strălucitoare sau de tentații zgomotoase. Pentru că frumusețea este cuminte. La fel, cumințenia e frumoasă. Să fim simpli și calmi și Dumnezeu ne va face frumoși ca pomii și pâraiele, o spune Pessoa. Simplitatea și cumințenia sunt atributele cu care Dumnezeu se joacă pentru a ne face mai frumoși.
Mihai PĂTRAȘCU
