Afară a început febra. Înlăuntru încep să se ascută lupte. E un peisaj cunoscut, care revine, cu ostentație și tumult, cu un deja-vu gregar sau recuperator, peste universul nostru, al oamenilor.
Brusc și nelalocul lor, se fac înțelegeri, acorduri, alianțe, uniuni. False afișări care știm cu toții că nu vor ține decît până la trecerea râului. În cel mai bun caz.
Pentru că, în multe situații, în vâltoarea apelor, se aruncă unii pe alții, se îmbrâncesc, se calcă în picioare, se face orice pentru a trece pe malul celălalt, fără a se ține cont că este doar un mal, nimic mai mult.
Se țes urzeli, intrigi, se rup legături vechi, se pierd prietenii – toate pe fondul afișării ostentative, de pe stâlpi pe ziduri sau de pe garduri pe cer, a ceea ce nu suntem în realitate. Brusc reinventăm – doar în registrul mărturisirii – valori, credințe, biserica, familia, bunul simț.
Toate cu un afișaj excesiv, aproape convingător. Renunțăm la oameni pentru a câștiga voturi; împărțim zâmbete pentru a câștiga, pe moment, simpatie. În spatele cuvintelor nu se mai ascund oameni sau sentimente, ci numere. Convertim, cu îndîrjire, tot ce avem mai bun pentru a ne face calcule, a aduna, a număra. Uitând cu desăvârșire că poți căștiga o lume întreagă, dar ce folos dacă îți pierzi sufletul!?
Invocăm, blamăm, tot sub semnul câștigului, criza. Și mă gîndesc ce bine ar fi să ne aducem aminte de adevăratele momente de criză ale lumii noastre, cum ar fi și cel în care, după un război mondial, câțiva călugări s-au adunat la Mănăstirea Optina, în Rusia, pentru a clădi, din cuvinte, un crez. Și câți oare dintre noi îl cunosc? Și dintre cei ce îl cunosc, mă întreb câți oare îl pot simți…
„Doamne, dă-mi puterea să primesc cu sufeltul liniştit tot ceea ce îmi va aduce ziua de mâine. Dă-mi puterea să mă las cu totul în Voia Ta cea Sfântă. Şi în fiecare clipă stai în preajma mea şi întăreşte-mă. Orice veste va aduce cu sine ziua de mâine, bună sau rea, învaţă-mă să o primesc cu inima împăcată şi cu încuviinţarea neclintită că Voinţa Ta stă deasupra tuturor.
Fie ca în tot ce fac şi în tot ce spun Voia Ta să-mi stăpânească cugetul şi simţirea. Iar când asupra mea vor veni împrejurări neaşteptate, ajută-mă să nu uit că Tu le-ai trimis. Dă-mi puterea să lucrez cu tărie şi înţelepciune în comunitatea din care fac parte fără să amărăsc pe aproapele meu. Ajută-mă, Doamne, să pot duce povara zilei de mâine cu toate câte le va aduce ea. Struneşte-mi voinţa şi învaţă-mă să mă rog, să sper, să cred, să îndur, să iubesc şi să iert. Iar când mă rog fie ca Tu însuţi să fii Cel ce se roagă în mine. Amin.”
Mihai PĂTRAȘCU