O toacă, o țiteră, sunetul prelung al tulnicului, o vioară și câteva chitare electrice. În mâinile unor adolescenți din Baia Mare, aceste instrumente nu aparțin unor lumi despărțite de timp. Se întâlnesc firesc, uneori cu forță, alteori cu delicatețe, într-o muzică prin care trecutul nu este reprodus mecanic, ci readus la viață. Așa începe povestea formației Încotro, unul dintre acele proiecte care ne obligă să privim cu mai multă atenție spre tinerii de lângă noi.
Numele trupei pare să cuprindă o întrebare pe care fiecare generație ajunge să și-o pună. Încotro mergem, ce păstrăm, ce lăsăm în urmă și cât din identitatea noastră mai poate fi salvat înainte de a deveni doar exponat, înregistrare de arhivă ori pagină îngălbenită într-o culegere de folclor?
Răspunsul acestor tineri nu vine prin declarații solemne. Vine prin studiu, repetiții, căutări muzicale și concerte. Vine din curajul de a cânta doine maramureșene în fața unui public obișnuit cu alte sonorități. Vine din încercarea de a apropia muzica etno-rock de generația care a descoperit lumea prin telefonul mobil. Mai ales, vine din convingerea că tradiția nu trebuie închisă într-o vitrină, ci poate deveni din nou materie vie.
Povestea a început în 2024, când Angelo Supuran lucra împreună cu Isidor Ruje și Iulia Ghiță la bazele unui proiect numit provizoriu Zada. Din 2025, li s-a alăturat și Sandra Radu, pasionată de artele plastice și înzestrată cu o răbdare deosebită pentru detaliu. Îi uneau folclorul, arta și dorința de a construi ceva care să depășească limitele activităților obișnuite de la școală.
Zada nu s-a materializat atunci. Lipsa sprijinului a adus demoralizarea pe care o cunosc mulți tineri creativi atunci când ideile lor sunt întâmpinate cu neîncredere sau cu o tăcere politicoasă. Din acel început a rămas scurtmetrajul „Marți seara”, premiat, potrivit mărturiei inițiatorilor, la Ethnologica Film Fest 2025. A rămas însă și ceva mai important. Ideea nu s-a stins.
În jurul activităților extrașcolare de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare, Angelo Supuran i-a întâlnit pe Bogdan Nagy și pe alți tineri care împărtășeau aceleași pasiuni aparent neobișnuite pentru vârsta lor. Folclor local, filosofie, Phoenix, Olympic ’64 și muzică etno-rock. În februarie 2026, Încotro debuta la Log Out, inițial într-o formulă de trio.
Componența avea să se îmbogățească prin venirea lui Erik Olar la vioară, elev al Colegiului de Arte și al profesorului Bogdan Raț, Lucas Silaghi la chitară bas și Tudor Tauf la percuție. Primele concerte și succesul neașteptat al unor reinterpretări după compoziții mai puțin cunoscute ale formației Phoenix le-au oferit tinerilor o confirmare esențială. Publicul, inclusiv cel de vârsta lor, era pregătit să asculte o asemenea muzică.
Din acel moment, Încotro a încetat să mai fie doar o formație. În jurul muzicii s-au adunat tineri preocupați de artă, design, grafică, fotografie, poezie și film. Blanka Telegdi Buzas și-a construit lucrarea de licență pornind de la ideea unei identități vizuale arhaice pentru proiect. Fotograful Alex Barbu a început să documenteze parcursul trupei, iar membri și invitați ai Cenaclului „Voci Eminesciene”, coordonat de prof. dr. Monica Cândea, au contribuit cu materiale pentru documentare.
Regizorul orădean David Durgheu lucrează la un serial care a inspirat titlul primului spectacol conceptual al formației, „Furtuna pe Crișuri”, pentru care membrii Încotro au realizat coloana sonoră. Astfel, muzica a început să se întâlnească tot mai mult cu imaginea, poezia și teatrul, într-un proiect colectiv care vorbește nu doar despre talent, ci și despre capacitatea unei generații de a lucra împreună.
Repertoriul trupei trece de la prelucrări fidele ale unor doine maramureșene la compoziții originale în care apar instrumente de inspirație populară, construite sau recondiționate chiar de membrii proiectului. Țitera și toaca își găsesc locul lângă chitara electrică, iar unele dintre ideile muzicale pornesc de la universul lui Béla Bartók sau de la structuri întâlnite în creația lui Haydn. Textele sunt fie recuperate din folclor, fie scrise de Angelo Supuran.
Această îndrăzneală nu înseamnă ruperea tradiției de sensurile sale. Dimpotrivă, presupune cercetare, răbdare și respect. În spatele unui concert se află ore întregi petrecute în culegeri de folclor, studiul instrumentelor vechi, lectura cărților de specialitate, repetiții și căutări de expresie. În același timp, alți membri ai echipei lucrează la scenografie, grafică, film și fotografie.
Următoarea lor mare provocare poartă numele „Dumbrava Zmeilor”. Aflat deocamdată în stadiul de scenariu, spectacolul este inspirat din legendele maramureșene și sălăjene despre facerea lumii și despre împietrirea zmeilor în locul cunoscut astăzi drept Grădina Zmeilor. Tinerii nu își doresc doar un concert, ci un spectacol complet, cu dramaturgie, scenografie, identitate vizuală și un univers sonor propriu.
În centrul său se află dorința de a arăta cât de adânc este izvorul folclorului românesc. Nu un inventar de obiecte și obiceiuri, ci o lume aproape fără fund, din care pot fi recuperate povești, simboluri, ritmuri și întrebări încă actuale. Miza proiectului este revitalizarea acestei moșteniri, nu prin copiere, ci prin creație.
Încotro a concertat alături de Old Ones și a urcat pe scenă împreună cu Mircea Baniciu, unul dintre artiștii care au legat definitiv muzica folk de istoria rockului românesc. Prezența lui Mircea Baniciu în Maramureș, într-un concert în aer liber în care Old Ones a cântat în deschidere, a fost anunțată public în luna iulie 2026.
Tinerii s-au implicat și într-un eveniment de strângere de fonduri pentru Ionuț Ganea, aflat sub îngrijiri medicale după un grav accident de ATV. Organizarea la nivelul tinerilor a fost coordonată de Mihai Temple, iar concertul Încotro, urmat de recitalurile formațiilor Exces de Zel și Ultimu’ Nivel, a contribuit la mobilizarea comunității. Peste patru sute de oameni au participat, potrivit organizatorilor, demonstrând că muzica poate deveni nu doar expresie artistică, ci și formă concretă de solidaritate.
Au urmat trei apariții ca formație principală în cadrul maratonului cultural „Baia Mare Trăiește Vara”. De fiecare dată, publicul numeros le-a confirmat că există interes pentru ceea ce construiesc. Același lucru îl arată și continuitatea unor inițiative precum Rock Your Culture, festival găzduit la Muzeul Satului din Baia Mare și dedicat scenei rock și metal locale și regionale.
Problema cu care se confruntă Încotro nu este lipsa ideilor și nici lipsa publicului. Este dificultatea de a fi luați în serios.
Pentru că sunt foarte tineri, munca lor riscă să fie privită ca o joacă de după școală. Aceeași prejudecată îi atinge pe membrii trupelor de teatru, pe dansatori, pe muzicieni, pe fotografi și pe cineaștii aflați la început de drum. Vârsta devine uneori un argument folosit împotriva lor, deși tocmai această vârstă face atât de prețioasă alegerea de a investi timp, disciplină și energie în cultură.
A-i sprijini nu înseamnă a le acorda un premiu pentru entuziasm. Înseamnă a recunoaște o muncă adevărată. Înseamnă spații pentru repetiții și spectacole, acces la echipamente, îndrumare, promovare, finanțare și, poate înaintea tuturor acestora, încredere. Înseamnă ca instituțiile, mediul cultural și comunitatea locală să nu aștepte ca tinerii să plece din Baia Mare pentru a descoperi cât au fost de valoroși.
Încotro nu cere să fie tratată cu indulgență. Cere șansa de a crește și de a demonstra ce poate deveni. Publicul i-a oferit deja primul răspuns. Oamenii au venit la concerte, au ascultat, au revenit și au început să întrebe despre proiectele următoare.
De multe ori ne plângem că tinerii nu mai sunt interesați de patrimoniu, că vechile cântece dispar și că legătura dintre generații se subțiază. Când apar însă câțiva adolescenți care caută prin culegeri de folclor, învață să cânte la tulnic, recondiționează o țiteră și transformă legendele locului într-un spectacol contemporan, avem datoria de a nu-i lăsa singuri.
Încotro este numele unei formații, dar și întrebarea pe care Baia Mare trebuie să și-o pună în fața propriei generații tinere. Încotro îi trimitem pe acești copii care au idei, talent și puterea de a munci? Spre resemnare, spre plecare ori spre o comunitate care știe să-i vadă și să-i susțină?
Răspunsul nu se va auzi doar într-un discurs. Se va auzi într-o sală pusă la dispoziție, într-un spectacol făcut posibil, într-un instrument cumpărat, într-o scenă pe care tinerii sunt invitați să urce. Se va auzi în prima bătaie de toacă din „Dumbrava Zmeilor” și în liniștea publicului care va aștepta următorul sunet.
Ar fi bine să fim acolo când se va întâmpla.
Fotografiile care însoțesc materialul sunt realizate de Alex Barbu, Ștefania Raus, Iuliana Pașșa, Blanka Telegdi Buzas și Arthur Supuran.
Dan Cristian COARDĂ
