În perioada 27 august – 27 septembrie 2026, la sala „Regina Maria” a Centrului Cultural-Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației poate fi vizitată expoziția personală „Obsesii”, semnată de sculptorul Ioan Pop-Vereta.
Expoziția se deschide într-un context simbolic aparte: anul 2026 este dedicat celebrării operei lui Constantin Brâncuși, orașul Sighetu Marmației marchează 700 de ani de la prima sa atestare documentară, iar Ioan Pop-Vereta a primit titlul de „Artistul Anului 2026”, ca recunoaștere a unei activități artistice desfășurate de-a lungul a patru decenii.
Titlul expoziției, „Obsesii”, invită la o interpretare care depășește sensul obișnuit al repetării. În cazul unui artist autentic, obsesia nu este o limită, ci o formă de fidelitate: fidelitate față de o memorie, față de materie și față de acele câteva imagini interioare care continuă să-l urmărească și să-i solicite privirea, mâinile și sensibilitatea. A reveni asupra unei forme nu înseamnă neapărat a o repeta, ci a încerca să-i descoperi noi sensuri.
Născut la 7 iulie 1964, la Săpânța, format la Baia Mare, Iași și București, la Secția de Sculptură a Academiei de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Ioan Pop-Vereta aparține acelei generații de artiști pentru care formația academică a constituit nu o constrângere, ci punctul de plecare spre definirea unui limbaj personal. Originile sale maramureșene și universul spiritual al locului natal au rămas repere importante ale creației sale.
Maramureșul nu apare însă în sculptura lui Ioan Pop-Vereta ca decor folcloric și nici ca simplă reproducere a tradiției. Artistul nu imită lumea satului, ci îi recuperează energiile profunde. Lemnul și piatra, obiectele vechi, structurile constructive, semnele și formele arhetipale ale culturii populare devin puncte de plecare pentru o expresie plastică profund contemporană. Tradiția se transformă în memorie, iar memoria devine formă.
Sculptura lui Ioan Pop-Vereta se construiește dintr-un dialog permanent cu materia. Lemnul, andezitul, marmura, nu sunt simple materiale asupra cărora artistul își exercită voința creatoare. Fiecare păstrează o identitate proprie, o densitate și o energie pe care sculptorul încearcă să le înțeleagă și să le valorifice. Din această confruntare se naște una dintre dimensiunile definitorii ale creației sale: trecerea de la materie la spirit.
În lucrările sale pot fi descoperite structuri totemice, simboluri ale locuirii și forme care trimit către o geometrie interioară. Artistul simplifică pentru a ajunge la esență. Nu urmărește să spună totul și nici să explice exhaustiv. Uneori, o fisură, un gol, o tăietură, o deschidere sau tensiunea dintre două volume sunt suficiente pentru a provoca imaginația privitorului. Această economie a mijloacelor conferă sculpturilor sale o forță aparte. Într-o lume dominată de imaginea rapidă și de excesul vizual, lucrările lui Ioan Pop-Vereta cer răgaz. Ele trebuie privite din mai multe unghiuri, înconjurate și descoperite treptat. Sensul nu este oferit de la prima întâlnire, ci se modifică odată cu deplasarea privitorului. Sculptura devine astfel un dialog între operă și cel care o contemplă.
Un loc important în creația artistului îl ocupă piatra, iar dintre materialele pe care le-a valorificat, andezitul se impune prin forța și gravitatea sa. Relația dintre materie, spațiu și lumină este sugerată și de lucrarea „Lucarnă”, concepută ca o deschidere, ca un posibil prag între interior și exterior. În universul sculptural al lui Ioan Pop-Vereta, forma poate deveni trecere și fereastră, iar materia grea nu închide neapărat privirea, ci poate deveni chiar locul din care începe aspirația către lumină.
Privită în ansamblu, creația sa poate fi definită prin câteva coordonate esențiale: este arhetipală, prin raportarea la forme originare; sintetică, prin esențializarea volumelor; monumentală, chiar și atunci când dimensiunile fizice ale lucrărilor sunt restrânse; contemporană, prin libertatea raportării la figurație; și memorială, prin legătura profundă cu tradiția și identitatea locului.
Din această perspectivă, expoziția „Obsesii” nu propune doar întâlnirea cu o serie de sculpturi, ci cu un univers interior. Formele expuse par să păstreze urmele unor experiențe, ale unor locuri și ale unor întrebări acumulate în timp. Sculptorul nu caută spectacolul exterior al formei, ci tensiunea ei interioară. Este o sculptură a concentrării și a esențializării, care nu închide sensurile, ci le lasă deschise privitorului.
După patru decenii de creație, această expoziție poate fi privită ca expresia unei continuități artistice. Activitatea lui Ioan Pop-Vereta a depășit spațiul atelierului și al expozițiilor personale prin participarea la numeroase manifestări, tabere și simpozioane de sculptură din țară și din străinătate, precum și prin realizarea unor lucrări de for public cu importantă valoare memorială și identitară.
În contextul anului dedicat lui Constantin Brâncuși, se poate construi, cu necesara măsură critică, o paralelă între cei doi sculptori. Nu este vorba despre o relație de influență directă și nici despre o comparație a valorii sau a dimensiunii destinelor artistice, ci despre observarea unei asemănări profunde în punctul de plecare al creației: lumea rurală și transformarea memoriei acesteia într-un limbaj sculptural modern.
Constantin Brâncuși și Ioan Pop-Vereta aparțin unor epoci diferite, însă pentru amândoi satul reprezintă mai mult decât un simplu spațiu biografic. Este o sursă de forme, simboluri și energii creatoare. Brâncuși a pornit din universul arhaic al Hobiței, purtând cu sine memoria lemnului, a stâlpului popular, a mitului și a naturii, pentru a transforma aceste izvoare într-un limbaj universal al formei esențializate. Pop-Vereta pornește, la rândul său, din spațiul spiritual și etnografic al Maramureșului (Săpânța), recuperând obiectul, semnul și arhetipul tradițional pentru a le reinterpreta într-o expresie sculpturală contemporană.
Dacă Brâncuși a dus sculptura de la concret la esență și de la tradiția locală la universalitate, Ioan Pop-Vereta conduce memoria tradiției spre actualitatea sensibilității contemporane. În ambele cazuri, rădăcinile rurale nu limitează creația, ci devin, prin interiorizare și reinventare, punctul de plecare spre libertatea artistică.
Expoziția „Obsesii” confirmă astfel fidelitatea sculptorului față de propriul univers și, în același timp, capacitatea de a-l reinterpreta permanent. În fața acestor forme, materia pare să păstreze tăcerea. Dar este o tăcere plină de memorie – o tăcere în care lemnul, piatra, bronzul și metalul continuă să vorbească despre timp, identitate, locuire și aspirația către permanență.
Ioan Pop-Vereta nu propune, prin această expoziție, răspunsurile definitive ale unui sculptor, ci întrebările unui artist care continuă să caute. Iar această căutare, reluată cu fiecare lucrare și cu fiecare nouă confruntare cu materia, este poate cea mai frumoasă definiție a obsesiei creatoare.
Prof. Dr. Ioan Dorel TODEA
