Prof. Marius Voinaghi: Un loc nu există fără istoricul lui

La sfârșitul săptămânii trecute, la Suciu de Sus, s-a desfășurat ediția a IV-a a proiectului Interferențe culturale, derulat de Asociația „Cultura Suciu de Sus” și finanțat de către Consiliul Județean Maramureș.

Ziua mondială a diabetului: Testări gratuite de glicemie în mai multe orașe din Maramureș

Ziua Mondială a Diabetului are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la inițiativa Federației Internaționale de Diabet, cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății. Astfel, marți, 14 noiembrie,

Tudorel Ilie expune la Baia Mare. Expoziţia de artă fotografică itinerantă „Moştenirea Vie: Patrimoniul Mondial UNESCO din România”

Vernisajul-eveniment de lansare a expoziției va avea loc joi, 16 noiembrie 2023, ora 17.00, în „Salonul Artelor” de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Cu acest prilej se

Micii dansatori ai Ansamblului Colibri din Borșa au participat la concursul de dans „Dominarium International Dance Competition”

Ansamblul Colibri, condus de coregraf Raluca Hojda, a participat din nou la un concurs, de data aceasta la "Dominarium International Dance Competition". Cea de-a II-a ediție a concursului de dans

Comuna Dumbrăvița: Hramul bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”

Sărbătoare în satul Unguraș, comuna Dumbrăvița, unde a avut loc ieri, în data de 12 noiembrie, hramul bisericii "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" din Parohia Ortodoxă Unguraș. Sfânta Liturghie a

Nunta de aur sărbătorită de cuplurile din Ieud

12 cupluri din Ieud au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie și au fost sărbătorite cu diplome, flori și premii de apreciere pentru cei care au ştiut să-și

În 13 noiembrie serbăm Ziua Bibliei și îl cinstim pe cel mai mare exeget al ei, Sfântul Ioan Gură de Aur

Ziua Bibliei a fost instituită în 2006 printr-o hotărâre a Sfântului Sinod și are ca scop reamintirea datoriei morale şi de conştiinţă de a citi Sfânta Scriptură, având în vedere rolul acesteia

Şincaiştii maramureşeni câştigători la concursul de fizică „Top-Fiz” din Cluj

În perioada 10-12 noiembrie 2023, la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj Napoca a avut loc o nouă ediţie a Concursului interliceal de fizică „Top-Fiz”. Competiţia a reunit elevi ai

Preşcolarii au fost curioşi dacă jandarmii trebuie să mănânce tot din farfurie

Inspectoratul de Jandarmi Județean "Pintea Viteazul" Maramureş participă, în această perioadă, la diverse activități dedicate preşcolarilor, elevilor și cadrelor didactice, în contextul programului  „Școala Altfel”. În 10 noiembrie, jandarmii maramureşeni

DAN sare COARDA – Podcast #24 Alexandru Peterliceanu

O discuţie cu Alexandru Peterliceanu, directorul Editurii Proema, maramureşeanul cu cele mai multe vizite şi cunoştinţe în zona arabă, despre Pace, diplomaţie, poezie şi poziţia României în lume ca şi

Egal nemeritat în ultimul joc de pe teren propriu

Fără aportul antrenorului de facto Ștefan Butuza, suspendat pentru cumul de cartonașe, formația maramureșeană A.C.S. Venus (care timp de două sezoane va evolua sub titulatura grupării ceferiste clujene) condusă de

Mihnea Tuş, rezultate remarcabile la concursul interliceal de fizică din Cluj

În perioada 10-12 noiembrie 2023, la Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" din Cluj Napoca a avut loc o nouă ediţie a Concursului interliceal de fizică "Top-Fiz". Competiţia a reunit elevi ai

Sari la conținut