Un egal care ne apropie timid de zona gri a clasamentului

Dacă în urmă cu cinci luni și două zile (pe 6 octombrie 2023) în meciul tur jucat la Zalău, liderul reușea cu acel 4-2 să ne arunce pe ultima poziție

DAN sare COARDA – Podcast #29 Ionuţ Pîrvu

2024 aduce în Maramureş două evenimente automobilistice importante despre care ne vorbeşte preşedintele secţiei moto al Clubului Sportiv Dr. Brown's, Ionuţ Pîrvu. În luna mai va avea loc Raliul Maramureşului

Rânduri despre viață

Viața nu înseamnă doar bani, popularitate, laudă și competiție. Uneori uităm cine suntem cu adevărat, uităm de familie, de prieteni sau chiar de lumea înconjurătoare. O simt. Noi nu suntem

O delegație din provincia Shandong (Republica Populară Chineză), primită la Consiliul Județean Maramureș

Județul Maramureș a primit vizita unei delegații din Republica Populară Chineză, provincia Shandong, cu care au fost demarate inițial, în mediu online, discuții bilaterale de cooperare și înfrățire. Delegația chineză

Fotografia versus memoria istoriei – „Priviri” din orașul Baia Mare (VI)

Piața Cetății, sfârșitul secolului XIX, Nr. Inv. IM 237 Cu postarea de astăzi ne aflăm tot în centrul istoric al orașului Baia Mare, pe una dintre arterele adiacente pieței centrale.

Unde vor sluji ierarhii maramureșeni duminică, 10 martie

Duminică, 10 martie 2024 (a Înfricoșătoarei Judecăți, a lăsatului sec de carne), Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Parohia Ortodoxă „Sfântul Proroc Ilie” din Municipiul Baia

În Baia Mare s-a dat start programului sterilizare a câinilor pe anul 2024

Autoritatea Publică Locală a Municipiului Baia Mare vine în sprijinul proprietarilor de câini, prin acordarea unei subvenţii pentru sterilizarea câinilor, atât masculi cât și femele precum și pentru microciparea acestora.

Ședință tehnică de lucru la Catedrala Episcopală Baia Mare, în prezența ierarhilor maramureșeni

Joi, 7 martie 2024, la Catedrală Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, a avut loc o ședință tehnică de lucru în prezența Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului,

Un buchet de flori nu te transformă-n infractoare, distinsă profesoară

În sistemul acesta de învățământ al ultimului deceniu am văzut multe, care mai de care mai umilitoare pentru noi, pălmașii: am făcut sport și am învățat să cântăm îmbotnițați,  am

S-au soluționat alte 150 dosare agricole în ședința Comisiei Județene de fond funciar

În ședința Comisiei Județene de fond funciar, prezidată de prefectul Rudolf Stauder, au fost soluționate 150 dosare agricole, 12 dosare forestiere și 17 contestații. La ordinea de zi suplimentară au

Pe lângă flori, adu-mi fiori

Femeie ! Este luna ta în care mai mult ca niciodată trebuie să te simți iubită, apreciată, prețuită… De ce? Pentru că ești Specială și e puțin spus… pentru că

Corina, femeia cu cea mai îndelungată experiență profesională din Jandarmeria Maramureș

Pe Corina o găsim în cabinetul de Psihologie al Jandarmeriei Maramureș, acolo unde ascultă cu răbdare și cu zâmbetul pe buze, poveștile, trăirile sau întâmplările colegilor noștri. Dintre femeile-jandarm ale

Sari la conținut