Un egal care ne apropie timid de zona gri a clasamentului

3 minute de citit
- Publicitate -
Dacă în urmă cu cinci luni și două zile (pe 6 octombrie 2023) în meciul tur jucat la Zalău, liderul reușea cu acel 4-2 să ne arunce pe ultima poziție a clasamentului. De data aceasta misiunea echipei vizitatoare avea să fie mult îngreunată de jocul mult mai consistent al formației băimărene, mult superioară valoric.
Alternând perioadele de posesie, trupa condusă de pe banca de secundul Ciprian Duruș și-a respectat poate prea mult adversarul, un adversar foarte bine organizat pe faza defensivă și extrem de speculativ pe cea ofensivă. Presiunea datorată remontării handicapului de puncte din clasament s-a simțit în unele momente ale jocului unul precipitat și uneori fără forță pe finalizare.
Contextul este cu atât mai potrivnic cu cât în aceste ultime trei etape rămase din sezonul regulat, trupa lui Ciprian Danciu – Ciprian Duruș s-a văzut nevoită mai întâi să primească vizita liderului S.C.M. Zalău iar în prima deplasare oficială din acest an C.S. Minaur Baia Mare va poposi pe terenul ocupantei locului trei A.C.S.C. Crișul Sântandrei.
Miza salvării de la retrogradare o reprezintă cele 30 de puncte puse în joc de cele 10 meciuri din play-out plus alte trei din ultima etapă ale sezonului regulat de acasă cu Sănătatea Cluj.
C.S. Minaur Baia Mare – Sport Club Municipal Zalău 0-0
Divizia C Seria 10 Etapa 16, Stadionul Viorel Mateianu Baia Mare
Arbitrii: Darius Florin Iviniș (Zlatna), Daniel Nistor (Zlatna), Andrei Pîslaru (Arad)
Observator de arbitrii: Marcel Savaniu – Satu Mare
Delegat de joc: Petru Boroș – Oradea
Cartonașe galbene: Remus Bratu (14), Ciprian Duruș (68), Emanuel Breban (90) / Ștefan Nikolic (42), Vlad Fărcășan (57), Alex Negrean (85), Predrag Kascelan (87), Victor Mare (95)
C.S. Minaur Baia Mare: 29.Emanuel Breban – 2.Remus Bratu (27.David Simion `64), 3.Răzvan Lazăr, 5.Răzvan Tincu-cpt, 22.Darius Mureșan – 9.Darius Dobrean, 11.Raphael Stănescu (23.Cătălin Ștefănescu `53), 8.Denis Matei, 99.Balazs Csiszer – 19.Raul Vitan (70.Tiberiu Serediuc 92), 30.Bogdan Pop (7.Darius Gherman `64)
Rezerve neutilizate: 1.Balazs Dombradi, 97.Laurențiu Achim, 21.Marius Potcoavă, 10.Ivan Urvanțev, 17.Adrian Șter
Antrenori: Ciprian Danciu, Ciprian Duruș
Sport Club Municipal Zalău: 1.Bogdan Miron-cpt – 22.Cătălin Stoica, 15.Predrag Kascelan, 27.Vlad Fărcășan, 66.Florin Pop (17.Alexandru Cherecheș `58) – 16.Ovidiu Meșter (71.Sebastian Culda 84), 23.Samuel Zimța, 7.Andrei Micle (18.Alex Negrean `58), 20.Viktor Kun – 9.Ștefan Nikolic, 90.Sergiu Pop (80.Raoul Cristea `58)
Rezerve neutilizate: 12.David Poptean, 21.Andrei Bobaru, 91.Mario Geană, 97.Victor Mare, 19.David Molnar, 71.Sebastian Culda
Antrenor: Cristian Lupuț
Alin BOŢIOC

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut