Primarul Doru Dăncuș susține înființarea unei secții de oncologie și extinderea secției de îngrijiri paliative a Spitalului de Pneumoftiziologie “Dr. Nicolae Rușdea”.

Primarul  interimar al Municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a efectuat o vizită la Spitalul de Pneumoftiziologie “Dr. Nicolae Rușdea” pentru a vedea  stadiul  lucrărilor care vizează  modernizarea  unității medicale 

Primarul Gabriela Tulbure, la a 160-a Sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor

Primarul orașului Seini, Gabriela Tulbure, a participat la Bruxelles la cea de-a 160-a Sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor, în cadrul căreia s-au discutat proiecte importante: •politica de coeziune

Concert de pricesne în comuna Giulești la Centrul Cultural Berbești.

Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, în parteneriat cu Comuna Giulești și Asociația “Starurile Viitorului” vă invită în data de 19 aprilie a.c. la

Proiectul panourilor urbane se dezvoltă în fiecare an. 40 de lucrări ale artiștilor din Școala Băimăreană de Pictură sunt amplasate în municipiul Baia Mare

La aniversarea celor „125 de ani de poveste cu artă și artisti la Baia Mare”, în anul 2021 am gândit un proiect de reinterpretare a plein-air-ului ce constă în realizarea

Gabriel Ștețco: Trei obiective de investiții finalizate la Fărcașa. Primarul liberal Ioan Stegeran a demonstrat încă o dată că știe cum să facă performanță în administrație

Abordarea echipei PNL Maramureș este concentrată pe eficiență, transparență și implicare activă în problemele comunității. Acest lucru a fost dovedit și astăzi, la Fărcașa, unde au fost finalizate alte trei

Echipa Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Iorga” Baia Mare a obținut locul I și calificarea la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

În 17 aprilie 2024, la Sala de sport a Orașului Alesd a avut loc etapa zonala la handbal baieți gimnaziu, din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Echipa Școlii Gimnaziale

Experiența Consiliului Județean Maramureș în criza refugiaților prezentată la Conferința Națională dedicată gestionării situațiilor de urgență

Consiliul Județean Maramureș a fost reprezentant în data de 16.04.2024 la prima întâlnire organizată de Departamentul pentru Situații de Urgență (D.S.U.) din cadrul Ministerul Afacerilor Interne având ca temă colaborarea

Rezultatele obținute de elevii din Maramureș la Concursul Regional de Matematică Aplicată în Economie „ECOMAT”

La data de 13 aprilie 2024 a avut loc, la Colegiul Economic „Gheorghe Dragoș” Satu Mare, a X-a ediție a Concursului Regional de Matematică Aplicată în Economie „ECOMAT”. La concurs

Caravana „Fără bariere – TOT adevărul despre droguri” ajunge vineri, 19 aprilie, la Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din municipiul Baia Mare

Consumul drogurilor este o problemă cu consecințe grave asupra sănătății fizice și mentale, dar și una socială, la nivel global. Tinerii sunt cei mai vulnerabili în fața acestor riscuri, deoarece

SPJ Salvamont Maramureș: Măsuri de prim-ajutor în cazul în care ești mușcat de viperă

Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri. Trei sferturi dintre muşcăturile de şarpe apar la persoanele care prin propria

Expoziție: „55 de ani de aviație brașoveană, 1968-2023ˮ la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

Vineri, 19 aprilie 2024, ora 12.00, la sediul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş (Baia Mare, str. Monetăriei nr. 1-3), instituție muzeală aflată sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș, va

Mesajul tinerilor ordocşi pentru Episcopul Tinerilor la aniversarea a 30 de ani de arhierie

Preasfințitului Părinte IUSTIN, Episcopul Tinerilor Preasfinția Voastră, Încă de mulți ani, preocupat, inspirat și conștient de realitatea vremurilor pe care le trăim ați demarat, coordonat și dezvoltat o adevărată lucrare

Sari la conținut