PNL Maramureș face apel la o campanie electorală curată

 PNL Maramure; condamnă public atacurile personale lansate de PSD Maramureș la adresa lui Ionel Bogdan, candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare: „În toate sondajele conduc detașat, iar

Cele mai frumoase flori din „Grădinile Palatului” într-o expoziție la Baia Mare

Maeștrii florilor din arta românească: Tonitza, Aman, Mützner, Pallady și alte nume mari Baia Mare, 30 aprilie 2024 După succesul pe care l-a avut la București la Art Safari, expoziția

Săptămâna verde: Elevi în vizită la barajul Firiza

La amenajarea hidrotehnică Strâmtori-Firiza, elevii Școlilor Gimnaziale “George Coșbuc” și „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din municipiul Baia Mare au luat parte la lecții interactive. ”Deși vremea a fost capricioasă uneori,

Călin Bota, deputat PNL: Programul naţional „Primul student în familie” încurajează absolvirea cursurilor universitare şi integrarea tinerilor în societatea activă

Rolul programului de susţinere a dinamizării numărului studenţilor români este cel de promovare a accesului egal la educaţie şi formare de calitate, favorabile incluziunii, precum şi a absolvirii cursurilor liceale,

LUNA MARAMUREȘULUI – Voie bună, împreună

Sub egida „Luna Maramureșului”, Consiliul Județean Maramureș și Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, alături Ansamblul Folcloric Național „Trasilvania”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Centrul Județean pentru Promovarea

432 lucrări realizate de elevi din 31 județe la Concursul Naţional „S.O.S. – PRODUCŢIA DE ALIMENTE”

Concursul Naţional „S.O.S. – PRODUCŢIA DE ALIMENTE”, ediţia a XII-a, 2024 Abordarea realistă a unor probleme de sănătate pe care le ridică alimentele nesănătoase, schimbarea mentalităţii privind alimentaţia prin intensificarea

Colecție de tablouri donată Spitalului Județean din Baia Mare

Cu inima deschisă și cu recunoștință, Spitalul Județean Dr. Constantin Opriș Baia Mare primește o generoasă donație din partea Asociației "Oameni buni. Această donație constă într-o colecție de tablouri, fiecare

Expoziția ”Grădinile Palatului” va putea fi vizitată la Muzeul Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

În luna mai, pregătește-te să fii răsfățat de splendoarea ”Grădinilor Palatului”, unde arta prinde viață și își dezvăluie farmecul într-o expoziție plină de culoare! După succesul pe care l-a avut

Săptămâna Altfel: Polițiștii, în vizită la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Baia Mare

A fi „altfel” înseamnă să nu ne oprim din căutarea tuturor informațiilor care ne pot face mai puternici. Ieri copiii de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” au avut parte de

Tradiţii şi obiceiuri de Paşti cu preșcolarii Grădiniței Nr.1 Vișeu de Sus

Sărbătoarea de Paște este una dintre cele mai importante sărbători creștine și este adesea asociată cu ideea de renaștere și regenerare. Pentru copii, această sărbătoare poate fi o oportunitate minunată

Vital SA: Avarie la Stația de Pompare a Apei Potabile – localitatea Cărbunari

S.C. VITAL S.A. anunță consumatorii care sunt alimentați din Stația de pompare apă potabilă din Cărbunari că începând de azi, 25 aprilie 2024, ora 22.00, până sâmbătă 27 aprilie, ora 10.00, va întrerupe

Anunț public: Dezbatere privind complexul de agrement acvatic din Baia Mare

Municipiul Baia Mare a publicat în data de 28.03.2024, spre consultare în presa de interes local, precum și pe site-ul Municipiului Baia Mare, secțiunea “Anunțuri și comunicate” - Fișa proiectului

Sari la conținut