Călin Bota, deputat PNL: Programul naţional „Primul student în familie” încurajează absolvirea cursurilor universitare şi integrarea tinerilor în societatea activă

1 minute de citit
- Publicitate -

Rolul programului de susţinere a dinamizării numărului studenţilor români este cel de promovare a accesului egal la educaţie şi formare de calitate, favorabile incluziunii, precum şi a absolvirii cursurilor liceale, destinate în special grupurilor defavorizate, de la educaţia şi îngrijirea timpurie, educaţia şi formarea generală şi profesională, până la învăţământul terţiar.

”Proiectele elaborate în acest sens se adresează şi adulţilor, prin implementarea conceptului de educaţie şi învăţare în rândul acestora, precum şi prin simplificarea mobilităţii în scopul învăţării pentru toţi şi a accesibilităţii pentru persoanele cu dizabilităţi~, a declarat Călin Bota, deputat PNL Maramureș.

Nu în ultimul rând, susţinerea financiară alocată îşi propune crearea unor mecanisme profesionale pentru creşterea accesului şi a participării la învăţământul terţiar, în special pentru grupurile subreprezentate.În vederea aplicării sustenabile a Programului „Primul student în familie”, a fost alocat un buget total de 55 de milioane euro, 85% din acesta fiind asigurat din contribuţia Uniunii Europene.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut