Există locuri care nu sunt doar puncte pe hartă, ci adevărate capitole din viața celor care le-au trăit. Lacul Cetariu a fost unul dintre ele. Nu doar un lac de pescuit, ci un univers în care emoțiile, prieteniile și pasiunea pentru pescuitul sportiv au atins intensități greu de descris.
Nu mă pricep să scriu un necrolog, vorba luii Cătă Prichici. Și nici nu vreau. Pentru că Lacul Cetariu nu merită un final trist, ci un gest simplu și profund. Un mare „Mulțumesc”. Pentru mine, a fost lacul tuturor posibilităților. Locul unde fiecare lansare însemna speranță și fiecare moment petrecut pe mal devenea o amintire.
A fost o bucurie și o onoare să pescuiesc aici. Seri incredibile alături de prieteni, răsărituri care păreau desprinse din altă lume și acea liniște specială pe care doar pescarii o înțeleg. Cetariu nu era doar despre capturi, ci despre trăiri. Despre acel sentiment că faci parte dintr-o poveste mai mare.
Au pescuit aici pescari celebri din România, iar carpodromul Cetariu devenise un reper la nivel național. Era un loc respectat, dorit, visat. Un loc unde recordurile nu erau doar statistici, ci momente trăite la limită, cu inima bătând în ritmul avertizorului.
Pentru că totul, absolut totul, se spărgea în acel sunet inconfundabil: bip-ul senzorului. Fiecare semnal ridica tensiunea la maximum. Fiecare înțepătură aducea un val de emoții. Fiecare drill venea cu aceeași întrebare care îți trecea fulgerător prin minte: „O fi 30+?”. Doamne, ce emoții… ce amintiri.
Și ce pești… incredibili. Drill-uri de povestit nepoților, capturi nenumărate, crapul oglindă de o frumusețe rară, aproape perfectă. Iar amurii…. adevărate torpile. Îmi amintesc de concursuri câștigate aici, de lupte spectaculoase cu exemplare de peste 20, 25, 30 de kilograme, de acele momente în care adrenalina și respectul pentru pește se întâlneau într-un echilibru perfect.
Cetariu a fost lacul marilor recorduri. Locul unde 30+ nu era doar un vis, ci o realitate trăită. Un loc care a ridicat standarde și a creat povești.
Dar poate cel mai important lucru este că această poveste nu se oprește aici.
Bucuria maximă, acum pe final, este că Lacul Cetariu nu a plecat fără să lase ceva în urmă. Se naște o nouă locație, un nou loc în care drill-urile, emoțiile și poveștile pescărești vor continua să existe. Recordurile vor fi, în continuare, posibile. Pentru că există ambiția de a merge mai departe.
Florin Ilieș este cel care duce această poveste mai departe. Cu aceeași pasiune, cu aceeași viziune. Și sunt convins că ceea ce urmează va scrie un nou capitol la fel de puternic.
Detaliile despre noua locație, despre noua poveste care începe, vor veni în episodul următor.
Până atunci, rămâne un singur lucru de spus:
Mulțumesc, Cetariu. Mulțumesc nea Traian. Mulțumesc Florin. Mulțumesc Arpi și Petre.
