Mi-a spus, recent, un copil, că nu vrea să intre în lumea celor mari, deși va trebui, în curând, s-o facă. Și m-a întrebat prin ce – sau cum – se maturizează oamenii… Am răspuns pe loc, fără să clipesc: prin 3 mijloace.
Pe de o parte, din cauza unei suferințe mari, care în timp foarte scurt reușeșete să ne scoată din lumea poveștii și să ne arunce în cea crudă, parcă a unui ne-ajuns continuu, a oamenilor mari;
Apoi, printr-un drum inițiatic, tot ca ieșire din lumea cea de bază, sigură și cunoscută, și intrarea într-un altceva, plonjarea în necunoscut, cu provocările și încercările ei, cu greutățile sau spaimele la care suntem supuși, cu lupta pe care o dăm – întotdeauna, chiar fără să ne dăm seama – cu dușmanul cel din noi;
Iar în al treilea rând, prin timp. Primele două sunt maturizări rapide, crude (în special prima), care nu se recomandă copiilor – ba chiar pot fi dăunătoare, cu efecte pe termen lung, iar ultima e cea pe care și-o doresc cu toții, inclusiv noi, cei ce încercăm să îi protejăm pe cei mici (dar și pe ceilalți pe care îi iubim) cât putem de mult de griji și de nevoi.
Am vrea să le luăm din greutăți, să le ducem noi crucea (care li se pare că e prea mare), să îi luăm în brațe, lăsând, așa cum e parabola celebră, un singur rând de urme pe nisip, după cum și noi, la rândul nostru, am fost protejați.
Însă nu există rețetă pentru a trăi, după cum nu am găsit până acum un tipar al fericirii. Am întâlnit doar tendința noastră, chiar dacă suntem oameni mari, de a fugi din fața greutăților, sau de a le amâna, sau de a le lăsa. Sau de a le ignora.
Deliciul unora este, de multe ori, cazna altora; gusturile sunt tot atât de diverse precum sunt formele de manifestare întru omenesc. Și ce e oare mai bine decât să lăsăm să curgă totul în Voia Sa, acceptând cu sufletul deschis și cu încredințarea că Ea stă dincolo de toate cele trecătoare, omenești?
Cred că e varianta cea mai bună la trecerea noastră prin timp. Pentru că nu timpul trece, ci noi ne pe-trecem (sau prea-trecem?) prin el, cu toate suferințele la care suntem supuși sau drumurile care ne marchează trecerea prin lumi…
