De-a lungul experienței mele ca om care face educație, am dat nas în nas cu o realitate dură a sistemului de învățământ: cadre didactice care dezvoltă o relație cu elevii bazată pe superioritatea pe care le-o oferă poziția de la catedră.
De multe ori, această atitudine generează în sufletul elevilor șocuri și traume, unii ajungând să recurgă chiar la gesturi disperate, cu o tragică finalitate.
De cele mai multe ori, elevii le povestesc acasă părinților episoadele umilitoare prin care trebuie să treacă în mediul școlar. Unii se revoltă, alții asistă cu neputință la situații în care adulții au mereu dreptate, iar elevii sunt catalogați de persoanele respective fie ca fiind dezinteresați, fie obraznici, fie lipsiți de cei șapte ani de acasă, fie copii-problemă.
Părerea mea este că și copilul trebuie crezut, iar părintele trebuie să parcurgă toate etapele necesare pentru a preveni continuarea unor posibile abuzuri: discuția cu cadrul didactic în cauză, în prezența dirigintelui, informarea scrisă a conducerii școlii, dacă situația persistă, iar dacă directorul și-a creat imunitate în fața gestionării cu succes a unor astfel de situații, adresarea unei petiții către Inspectoratul Școlar Județean sau chiar către Ministerul Educației și Cercetării.
E important de precizat că nu orice observație venită din partea unui cadru didactic trebuie catalogată drept abuz.
Educația de calitate are la temelie reguli clare, pe care elevii trebuie să le respecte. A educa în mediul școlar nu înseamnă a prelungi procesul de parenting în sălile de clasă.
Dar, atunci când educăm, nu jignim elevii, nu lansăm ironii îmbibate în spirit milițienesc la adresa educabililor, nu etichetăm, nu intimidăm, nu amenințăm, nu culpabilizăm, nu umilim, nu inducem frică, nu afectăm în mod intenționat stima de sine a celor cu care lucrăm, nu recurgem la nicio formă de violență fizică și nu tratăm diferențiat elevii pe criterii precum situația socială, etnia, dizabilitățile, sexul sau rezultatele școlare.
Atunci când un cadru didactic recurge la asemenea comportamente, mai ales în mod repetat sau cu efecte grave asupra elevului, conduita sa trebuie analizată cu seriozitate și poate constitui o formă de abuz. Autoritatea de la catedră nu justifică niciodată violența, intimidarea sau umilirea copilului.
Nu doar acestea sunt manifestările care pot fi catalogate drept abuzive. La fel de grav este și atunci când profesorul ridiculizează un elev în fața colegilor, îl compară în mod depreciativ cu alți elevi sau îi evidențiază greșelile într-o manieră umilitoare.
La fel de grav este și atunci când un cadru didactic divulgă nejustificat informații personale, expune public situația familială sau medicală a elevului și distribuie fără autorizare imagini cu acesta.
Așadar, dragă cititorule, dacă ești elev și ți se întâmplă ceva dintre cele descrise în acest articol, ai dreptul să soliciți ajutorul adulților în care ai încredere, povestindu-le despre realitatea pe care o trăiești.
Dacă sunteți părinți și copilul dumneavoastră, indiferent dacă este de vârstă școlară mică, mijlocie sau mare, vă povestește că este ținta unor astfel de comportamente, adresați-vă urgent factorilor de decizie, fără să cădeți în capcana celor care se întreabă: „Și dacă se va răzbuna pe copil?”.
Nu vă sacrificați copiii de frica reacțiilor răzbunătoare!
Prof. Natalia COSTIN
