Liceul Tehnologic Marmația din Sighetu Marmației în topul Campionatului Reciclării

5 minute de citit
- Publicitate -

Peste 2,6 milioane de deșeuri reciclabile au fost colectate de școlile din România în Campionatul Reciclării, prima campanie națională de educație pentru mediu concepută pentru a promova Sistemul de Garanție-Returnare, care pune reflectorul pe școlile din țară ca primi agenți ai schimbării. Comunitățile din orașele României s-au mobilizat exemplar să colecteze deșeuri la aparatele automatizate din parcările magazinelor Kaufland, reușind să obțină astfel transformări în valoare totală de peste 250.000 de lei pentru 10 școli din 40 de județe ale țării.

Campania, inițiată de Asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și RetuRO, s-a desfășurat începând cu luna aprilie, pe parcursul a 3 luni, reușind să vină în întâmpinarea programului național Săptămâna Verde. În această perioadă, 31.965 elevi au participat la ore de educație pentru mediu, susținute de cele 4.165 cadre didactice pregătite în cadrul sesiunilor de formare pe tema gestionării responsabile a deșeurilor, organizate în Campionatul Reciclării. Elevii și cadrele didactice participante și-au mobilizat familiile și comunitățile, reușind să colecteze astfel peste 2.6 milioane deșeuri de ambalaje, cântărind 260.424 kg, din care 43.111 kg de ambalaje de plastic, 5.015 kg de deșeuri de metal și 212.298 kg de deșeuri de sticlă.

Pentru perseverența și mobilizarea elevilor și a comunității locale într-o campanie de reciclare exemplară, premiul cel mare al concursului, în valoare de 100.000 de lei, ajunge la Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani, județul Hunedoara. Premiul II, în valoare de 50.000 de lei, a fost câștigat de Școala Gimnazială „Turóczi Mózes” din Târgul Secuiesc, județul Covasna. Premiul III merge către Şcoala Gimnazială Specială Paşcani, județul Iași. De asemenea, au fost acordate 7 premii regionale în valoare de 87.500 de lei, următoarelor instituții de învățământ: Școala Gimnazială „Mircea Dragomirescu” din Medgidia, județul Constanța; Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” din București; Liceul Tehnologic Marmația, din Sighetu Marmației, județul Maramureș; Școala Gimnazială Nr.7 din Petroșani, județul Hunedoara; Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad, județul Vaslui; Liceul Teoretic „Sfântu Nicolae” din Gheorgheni, județul Harghita.

Premiile obținute se vor concretiza prin investiții în infrastructura educațională a unităților de învățământ câștigătoare, de la dotarea claselor și a laboratoarelor de studiu, a terenurilor de sport, a curților școlilor, a bibliotecilor, și până la achiziționarea de softuri educaționale, laptopuri, table multimedia și videoproiectoare.

Una dintre cele mai ambițioase inițiative de educație pentru mediu din România, Campionatul Reciclării și-a propus să informeze și să familiarizeze populația cu noul mecanism de colectare și reciclare a deșeurilor, Sistemul de Garanție-Returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile, care urmează a fi implementat începând cu 30 noiembrie 2023, potrivit informațiilor autorităților. În acest context, scopul principal al proiectului a fost promovarea colectării deșeurilor de ambalaj prin infrastructura de colectare pusă la dispoziție de Kaufland România, infrastructură care va fi un pilon important al SGR, Kaufland fiind singura rețea națională de retail din țară dotată complet cu automate de colectare a deșeurilor de ambalaje.

Campania, care a mobilizat 272 de școli din 40 de județe, s-a axat pe trei direcții cheie: colectarea separată a deșeurilor la aparatele de colectare automatizate de la Kaufland, organizarea de sesiuni de formare pentru Eco-Profesori și susținerea, de către aceștia, a unor cursuri de educație ecologică pentru Eco-Elevi.

Astfel, în Campionatul Reciclării, 4.165 cadre didactice au dobândit noțiuni de bază de educație ecologică la sesiunile de formare organizate de Asociația Act for Tomorrow, în cadrul cărora au fost pregătiți să susțină o oră de educație pentru mediu. În cea de-a doua etapă de educație ecologică a proiectului, cadrele didactice formate au adus subiectul gestionării responsabile a deșeurilor în sălile de clasă, pentru un număr total de 31.965 elevi, care au avut ulterior oportunitatea de a-și pune în aplicare cunoștințele, prin colectarea separată a deșeurilor la aparatele automatizate de la Kaufland. Lista completă a școlilor participante și punctajele obținute de acestea este disponibilă aici.

Prin implicarea lor activă în fiecare dintre aceste activități, elevii și cadrele didactice din școlile din România au reușit să devină adevărați agenți ai schimbării, lucrând împreună cu întreaga comunitate pentru a-și transforma școala într-un exemplu de implicare civică, responsabilitate și grijă față de mediu.

- Publicitate -
TAGGED:
Share this Article
Sari la conținut