Am un fel ciudat de a percepe muzica. Foarte rar sunt încântat de o piesă dacă nu mi-a plăcut în primă audiție. Daca nu imi spune nimic din ” prima”, foarte puțin probabil să o facă pe parcurs.
O altă ciudățenie e faptul ca piesele ”mele” le pot asculta la nesfărșit. Pe repeat. Nu mă deranjează absolut deloc. Așa iubesc și filmele. Până învăt replici pe de rost, nu mă las. Prietenii mei știu asta.
Leonard Cohen…Îmi amintesc când l-am ascultat prima dată. Era o primăvară rece și udă… Seara, studioul de radio. Căștile pe cap…găsesc un CD nou. Îl iau, citesc lista, dau drumul la piesă…WaW
Vocea asta…seamănă oarecum cu noi, maramureșenii. Gravă, cu inflexiuni calde, curată și onestă oarecum. Dreaptă. Parcă imbibată în fum de țigară. Fără filtru. Afumată. Tandră în gravitatea ei.
Face parte și acum din playlist-ul din laptopul meu. Închide ochii, cititorule. Pune căștile. Dă volumul mai tare. Dansează și șoptește….Dance me to the end of love…
Dan Cristian COARDĂ
