Se spune că, de sărbători, pe lângă înnoirea sufletească (sau alături de miracolul unui nou început – pentru că fiecare sărbătoare, la fel ca și o duminică obișnuită, marchează o resetare a timpului și începerea unei noi numărători), ar trebui să ne marcăm viața și printr-o înnoire în ținută sau comportament.
Marile sărbători sunt, în orizontul creștinismului, însoțite de o spovedanie și de re-începerea timpului. La fel, sau poate în completarea acestei înnoiri spirituale, vorbim de o reînnoire în plan vestimentar. La sărbători trebuie să purtăm neaparat ceva nou, care să dubleze efortul nostru de a fi mai buni, de a tinde mereu spre mai bine. Abandonarea omului vechi, cuprins de patimile clipei trecătoare, vine ca o necesitate peste care se suprapune asumarea omului nou – mai sigur pe sine, mai puternic, mai pur, fără tinichelele trecutului care să îi afecteze mersul sau zborul. Lepădarea de tine, cel plin de patimi și asumarea unui alt eu, în virtutea unui viitor spre care se proiectează idealurile și visele, devin gesturi iminente pentru cei ce trăiesc sub semnul unor sărbători recuperatorii.
Sunt momentele în care până și concepțiile noastre despre tot ce ne înconjoară trebuie să sufere o altă abordare. Haina pe care o purtăm nu mai trebuie să ascundă defecte, ci să pună în lumină calități – este concluzia la care trebuie să ne raportăm, plini de speranță. Pentru că noi trebuie, la sărbători (dar nu numai), a învăța nu să ascundem defecte, ci să evidențiem calități. Să nu strivim corola de minuni a lumii, ci să sporim a lumii taină pentru ca, din ce în ce mai mult, să îi dăm clipei celei trecătoare nimic altceva dect strălucire și grație. Și nu numai de sărbători. Iar hainele pe care le avem să completeze lumina cea din interior, o dată cu bucuria înnoirii noastre, clipă de clipă, întru frumos.
Mihai PĂTRAȘCU
