Galactic Dance Baia Mare – 20 de ani de activitate și peste 600 de medalii obținute

1 minute de citit
- Publicitate -

Cu ocazia împlinirii a 20 de ani de existență, în 28. 10.2023, într-un cadru festiv, Academia de Dans și Creație Galactic Dance Baia Mare organizează începând cu ora 18.00 la sediul clubului situat pe starda Petre Dulfu nr 3 „Gala Dansului Băimărean”.

În cei 20 de activitate, Clubul de Dans Sportiv Galactic Dance Baia Mare a reușit să obțină peste 600 de medalii la concursurile naționale și internaționale, Mădălina Mare și George Pop reușind în tot acest interval de timp inițiarea a peste 2000 de copii în tainele dansului sportiv.

Unul dintre proiectele de suflet ale Galactic Dance Baia Mare rămâne de 17 ani Proiectul European „Educație prin dans și bune maniere”, în principalele dansuri de salon; Vals Lent, Tango, Vals Vienez și Cadril, stiluri de dans adresate elevilor și studenților și care sunt organizate în fiecare după amiază de vineri la sediul clubului.

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut