Între 18 și 22 noiembrie, la Colonia Pictorilor din Baia Mare, va avea loc BORN TO TOUCH, un laborator de cercetare performativă și creație colectivă, destinat atât amatorilor, cât și profesioniștilor, cu vârsta de minimum 10 ani, indiferent de experiența artistică.
Laboratorul pornește de la ideea corpului ca arhivă vie a memoriei, relației și transformării și propune un proces de explorare prin mișcare, improvizație, scriere creativă, interviu și practici performative. Participanții vor avea ocazia să cerceteze modul în care experiențele personale se reflectă în corp, felul în care ne raportăm la ceilalți și cum poate deveni atingerea o formă de comunicare și cunoaștere.
Activitățile vor fi facilitate de coregrafele Maria-Luiza Dimulescu, Beatrice Oneț și Mariana Gavriciuc. Procesul de creație se va încheia cu o prezentare publică realizată împreună cu participanții, programată în 22 noiembrie, între orele 19:00 și 19:30.
Programul laboratorului se va desfășura la Colonia Pictorilor, în Sala Media, după următorul orar:
-
18–20 noiembrie: 17:00–20:00;
-
21–22 noiembrie: 15:00–18:00;
-
22 noiembrie: 19:00–19:30 – prezentarea publică.
Participarea este gratuită, pe bază de înscriere, iar termenul-limită pentru completarea formularului este 13 noiembrie. Înscrierile se fac online, la adresa: https://forms.gle/6Mpmy4c5AiBoyPgB9.
Proiectul cultural BORN TO TOUCH este organizat de Asociația Unfold Motion, cu sprijinul Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
MaramuresOnline.ro















