Această lucrare nedatată, poate fi uşor încadrată cronologic perioadei interbelice. Autorul peisajului băimărean, David Jandi (1893-1944) a fost elevul lui Ferenczy Károly între anii 1911-1916, şi a urmat Şcoala de Arte Frumoase din Budapesta, între 1925-1932. A călătorit de mai multe ori in Italia.
Nici personalitatea puternică a lui Ferenczy Károly, care influenţase puternic stilistic şi estetic cel puţin două generaţii de artişti prin transmiterea directă a lecţiilor sale şi mai departe, prin reverberaţii, şi nici climatul parţial tradiţionalist care perpetua formule stilistice impuse încă de la începuturile fenomenului artistic băimărean nu au determinat categoric creaţia lui Jandi. El a optat pentru cea de-a doua alegere, aceea care adaugă şi îmbogăţeşte zestrea cultural-artistică a Centrului Artistic Baia Mare.
David Jandi nu este singurul expresionist băimărean, dar este, poate, cel mai exemplar prin asumarea formulei estetice în discuţie şi aplicarea acesteia la realităţile băimărene ale timpului său. Un desen viguros, o construcţie solidă pe care se sprijină o cromatică sumbră, a tentelor murdare şi o suveranitate a griurilor care cenzurează lumina. Iarna este anotimpul preferat al artistului. Zăpada, la Jandi, nu este nici decum imaculată, ci o pastă gri, la fel ca şi cerul (aproape material). Accentele de verde, roşu sau ocru sunt potenţate, astfel încât să nu exalte nici un fel de optimism.
Un strat de pastă groasă colorează motivele delimitate în liniile unui traseu cu pensula înmuiată în negru. Nici un fel de decorativism sau preocupare pentru exces al detaliului: turnuleţele se topesc în aerul ce la înconjoară, personajele sale nu au fizionomii recognoscibile. Culoarul optic creat de strada dinspre Podul Viilor se opreşte în cortina creată de clădirea ocru din Centrul Vechi.
Strada este voit îngustată, înghesuind personajele care o populează. O căruţă sau o sanie trasă de caii în fugă stau să dea peste personajul feminin cu copilul aflaţi aproape în imposibilitatea de a se feri între biciclist şi treptele bisericii. Vor avea oare timp să se ferească? Femeia (mama sau bunica) întoarce capul spre stânga spre martorii de pe trotuar, care pot vedea pericolul. Un bărbat care trage o săniuţă părăseşte strada. În stânga peretele bisericii reformate iese din compoziţie, la fel ca şi personajul din dreapta, care nu este reprezentat pe de-a-ntregul. Suntem introduşi astfel în decor incomplet precizat.
Este evidentă, intenţia lui Jandi de a ne face mai degrabă martorii unei posibile drame urbane, decât contemplatori ai unui încântător peisaj urban.
Peisajele sale sumbre înghesuie clădiri care sunt nu o dată strâmbe sau deformate pentru a crea tensiuni psihologice, iar personajele sale sunt de cele mai multe ori lipsite de identitate. Scenele sale mitologice sunt cele în care tragismul a fost preferat de către artist.
Jandi a dorit să exprime, în mod prioritar, drama existenţei umane colective şi individuale. Scenele sale de interior înghesuie personajele în decoruri sărăcăcioase. Însuşi autoportretul său, aflat în expoziţia permanentă a Muzeului Judeţean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», are puternice psihologice. Figura sa, plasată spre stânga axei tabloului, într-un voit dezechilibru, este încărcată cu o expresie care nu poate sa ne sugereze decât o prezentare a alienării psihice a individului.
Nu putem să nu ne gândim la o posibilă premoniție a tragicului sfârşit al artistului. Urma să decedeze ca urmare a deportărilor pentru Auschwitz în 1944. David Jandi este, probabil, cel mai trist pictor băimărean, prin asumarea formulei expresioniste, dar mai ales a fiorului dramatic care străbate creaţia sa.
Dr. Dorel Topan