Pătru Bârlea, Cetățean de Onoare al Comunei Giulești. Distincție pentru o viață dedicată cântecului popular maramureșean

6 minute de citit
- Publicitate -

Interpretul și rapsodul popular Pătru Bârlea, originar din satul Berbești, a primit duminică, 8 noiembrie 2026, titlul de „Cetățean de Onoare al Comunei Giulești”, în semn de recunoaștere a contribuției sale la promovarea cântecului popular autentic și la păstrarea tradițiilor maramureșene. Distincția i-a fost acordată în cadrul spectacolului aniversar „Pă Dumbravă la Berbești”, organizat la Centrul Cultural din localitate.

Evenimentul, dedicat celor peste cinci decenii de activitate artistică ale interpretului, a inclus și lansarea volumului „Cântecu’ care m-o țânut”, semnat de prof. dr. Ioan Dorel Todea, o lucrare consacrată vieții și activității artistice a lui Pătru Bârlea. În deschiderea manifestării, Ansamblul Folcloric „Berbeștenii” a susținut un moment artistic.

Cu acest prilej, primarul comunei Giulești, Laurențiu Batin, a prezentat un laudatio dedicat artistului, în care a evocat parcursul său profesional, legătura cu satul natal și rolul pe care l-a avut în promovarea valorilor culturale ale Maramureșului. „Sunt oameni care pleacă dintr-un sat și poartă cu ei, oriunde îi duce viața, glasul locului în care s-au născut. Sunt oameni care, prin ceea ce fac, transformă numele satului natal într-o carte de vizită. Un astfel de om este Pătru Bârlea, fiu al satului Berbești, unul dintre reprezentanții de seamă ai cântecului popular autentic maramureșean.

Drumul său artistic a început din aceste locuri, din lumea satului maramureșean, din cântecul auzit în familie, din joc, din port, din obiceiurile și rânduielile oamenilor de pe Valea Marei. De aici a plecat și tot aici și-a păstrat rădăcinile. Cel care l-a descoperit și i-a călăuzit pașii în întreaga sa cariera artistică a fost regretatul profesor Ștefan Rednic, cunoscut sub pseudonimul ,,Pișta” și care merită azi un moment de reculegere în memoria sa (momentul de reculegere).
Cariera artistică și-a început-o în cadrul Ansamblului „Mara” al Casei de Cultură din Sighetu Marmației, alături de oameni care au scris pagini importante în istoria folclorului maramureșean. Unul dintre momentele de referință ale carierei sale a avut loc în anul 1975, când a câștigat trofeul cunoscutei emisiuni de televiziune „Floarea din Grădină”.
A urmat o activitate artistică desfășurată pe parcursul a peste cinci decenii, în care Pătru Bârlea a dus cântecul, portul și spiritul Maramureșului pe numeroase scene din țară și din străinătate. A colaborat cu ansambluri și instituții artistice importante și a lăsat în urmă înregistrări radiofonice, de televiziune și materiale discografice dedicate cântecului și tradiției populare.
Dar valoarea lui Pătru Bârlea nu se măsoară numai în numărul spectacolelor, al înregistrărilor sau al anilor petrecuți pe scenă. Ea se măsoară în felul în care a rămas credincios autenticului. Într-o lume în care multe lucruri s-au schimbat, a păstrat cântecul maramureșean firesc, curat și apropiat de sufletul oamenilor.
Și, poate cel mai important pentru noi, nu și-a uitat niciodată satul natal. Berbeștiul a rămas locul de unde a pornit și locul la care s-a întors mereu cu sufletul. Prin activitatea sa, prin aparițiile publice și prin întreaga sa prezență artistică, a dus mai departe o parte din identitatea acestei comunități.
Pătru Bârlea a fost și rămâne un păstrător al memoriei satului maramureșean. Prin grija față de obiectele tradiționale, față de port și față de valorile lumii vechi a Maramureșului, a contribuit la păstrarea unei moșteniri care trebuie transmisă generațiilor viitoare. Pentru o comunitate, recunoștința față de oamenii săi de valoare nu este doar un gest ceremonial. Este o datorie. Pentru că o comună nu este alcătuită doar din drumuri, clădiri și hotare. O comună este alcătuită, înainte de toate, din oamenii care îi dau nume, memorie și demnitate.
Astăzi, Comuna Giulești își cinstește unul dintre acești oameni. Prin conferirea titlului de „Cetățean de Onoare al Comunei Giulești”, îi adresăm domnului Pătru Bârlea un sincer omagiu și îi mulțumim pentru întreaga activitate pusă în slujba cântecului popular, a culturii tradiționale și a Maramureșului.
Este recunoștința comunității în care s-a născut. Este mulțumirea Berbeștiului către unul dintre fiii săi. Și este dorința noastră ca generațiile care vin să știe că, înaintea lor, au fost oameni care au purtat cu cinste numele acestor locuri.
Domnule Pătru Bârlea, pentru peste o jumătate de secol pus în slujba cântecului și tradiției, pentru dragostea față de Maramureș, pentru fidelitatea față de satul Berbești și față de locurile natale, pentru tot ceea ce ați păstrat și ați transmis generațiilor care vin, Comuna Giulești vă spune astăzi: Vă mulțumim și vă cinstim!”, a mai spus primarul comunei Giuleşti.
Prin conferirea titlului de „Cetățean de Onoare al Comunei Giulești”, comunitatea locală i-a adus un omagiu unuia dintre fiii săi, pentru activitatea artistică și contribuția la promovarea identității culturale maramureșene.
MaramureOnline.ro

 

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut