La Rohia, acolo unde credința a prins rădăcini în urmă cu un secol, se pregătește un moment de o profundă încărcătură sufletească. După 86 de ani de la plecarea sa forțată din satul natal și la 67 de ani de la trecerea la cele veșnice, părintele Nicolae Gherman, întemeietorul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, se întoarce pentru totdeauna acasă. Nu așa cum și-ar fi dorit, poate, în anii grei ai pribegiei, ci pentru a-și găsi odihna veșnică în pământul pe care l-a iubit și în locul căruia i-a dăruit una dintre cele mai importante împliniri ale vieții sale.
Joi, 5 noiembrie 2026, osemintele preotului Nicolae Gherman și ale soției sale, Maria Gherman, vor fi strămutate din cimitirul central al municipiului Dej în cimitirul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia. Este un eveniment care depășește solemnitatea unui ceremonial religios și capătă, în anul Centenarului mănăstirii, semnificația unei întoarceri simbolice la rădăcini, a unei reîntâlniri peste timp între un om, comunitatea pe care a slujit-o și ctitoria pe care a lăsat-o moștenire generațiilor următoare.
Momentul are loc într-un an cu o însemnătate aparte. În 2026, Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia împlinește o sută de ani de la sfințirea primei sale biserici, la 15 august 1926, și un secol de viață monahală neîntreruptă. Un veac de rugăciune, de credință și de continuitate spirituală, început prin osteneala și devotamentul unui preot care a crezut că, pe dealurile Rohiei, poate ridica un loc în care oamenii să-și găsească liniștea sufletească.
Din inițiativa și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, obștea Mănăstirii Rohia a făcut demersurile legale necesare pentru aducerea osemintelor celor doi soți în cimitirul așezământului monahal.
Ceremonialul va începe joi, 5 noiembrie, la cimitirul central din Dej, unde vor fi deshumate osemintele preotului Nicolae Gherman și ale preotesei Maria Gherman și va fi oficiată o slujbă de pomenire. Ulterior, la ora 12.00, în cimitirul Mănăstirii Rohia, Preasfințitul Părinte Iustin, împreună cu obștea monahală, în prezența rudelor familiei Gherman, a preoților și a credincioșilor, va oficia slujba de reînhumare.
Pentru părintele Nicolae Gherman, aceasta va fi întoarcerea definitivă în satul în care s-a născut, în comunitatea căreia i-a dedicat patru decenii din viață și în mănăstirea pe care a întemeiat-o. Aici își va dormi somnul de veci alături de fiica sa, Anuța, dar și de stareții și monahii care au slujit de-a lungul timpului în acest așezământ.
O viață dăruită Rohiei și oamenilor săi
Născut la 1 octombrie 1877, în Rohia, Nicolae Gherman a crescut într-o lume în care biserica, școala și solidaritatea comunității aveau un rol fundamental în păstrarea identității românești. După studiile elementare urmate în satul natal, a absolvit Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud, în 1897, și Seminarul Teologic „Andreian” din Sibiu, în 1899.
A fost hirotonit preot la 20 noiembrie 1899, de către Mitropolitul Transilvaniei, Ioan Mețianu, iar la 2 februarie 1900 a fost instalat ca paroh în Rohia. Avea doar 22 de ani și începea o misiune care avea să schimbe profund viața comunității.
Timp de patruzeci de ani, părintele Nicolae Gherman nu s-a limitat la slujirea altarului. A construit, a organizat, a îndrumat și a pus bazele unor instituții care au contribuit la dezvoltarea satului. Între 1903 și 1905 a ridicat biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Gura Uliței. În 1906 a înființat banca populară „Lăpușană”, în 1910 a creat o bibliotecă parohială, iar între 1910 și 1911 a îndrumat construirea primei școli confesionale din Rohia.
Au urmat Cooperativa „Comoara”, înființată în 1922, și filiala locală a ASTREI, constituită în 1923. În 1936, a îndrumat comunitatea să cumpere terenul și castelul grofului Akos Ciszar, o parte a clădirii fiind destinată școlii, iar cealaltă administrației comunale.
Dincolo de toate aceste realizări, numele său avea să rămână pentru totdeauna legat de Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia, ctitoria ridicată între anii 1923 și 1926, care avea să devină unul dintre reperele spirituale ale Maramureșului.
Tot părintele Nicolae Gherman s-a numărat printre românii care au participat la momentul istoric al Marii Uniri. La 22 noiembrie 1918, Consiliul Național Român din ținutul Lăpușului l-a desemnat, alături de preotul Vasile Muste și avocații Ioan Oltean și Titus Ciortea, ca delegat cu credenționale la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.
A fost, așadar, nu doar un slujitor al Bisericii, ci și un om implicat în destinul comunității și în marile frământări ale istoriei românilor.
Pribegia unui preot care nu și-a mai putut regăsi casa
Anul 1940 a adus una dintre cele mai dureroase rupturi ale existenței sale. În urma Dictatului de la Viena și a cedării Ardealului de Nord, amenințat de autoritățile horthiste din cauza implicării sale naționale și patriotice, părintele Nicolae Gherman a fost nevoit să-și părăsească satul și parohia.
A plecat din Rohia după patruzeci de ani de slujire neîntreruptă, lăsând în urmă biserica, oamenii pe care îi păstorise și mănăstirea pentru care muncise cu atâta dăruire.
Nu avea să-și mai recapete niciodată parohia.
Și-a continuat activitatea preoțească în alte comunități, slujind la Ighiu, Leșnic, Sculea și Teaca. În anul 1947 s-a pensionat și s-a stabilit la Dej, unde avea să-și petreacă ultimii ani ai vieții.
La 20 iunie 1959, părintele Nicolae Gherman a trecut la cele veșnice. A fost înmormântat în cimitirul din Dej, departe de satul natal și de mănăstirea care îi purta mai departe credința și osteneala.
Distins în timpul vieții cu rangul de iconom și cu importante decorații pentru activitatea sa bisericească, părintele Nicolae Gherman a lăsat însă o moștenire care nu poate fi măsurată în ordine și medalii. A lăsat o biserică, o mănăstire, instituții pentru comunitate și, mai ales, exemplul unei vieți puse în slujba celorlalți.
La un secol de la întemeierea mănăstirii, ctitorul se întoarce lângă fiica sa
Există o emoție aparte în faptul că, tocmai în anul în care Mănăstirea Rohia își sărbătorește centenarul, cel care i-a pus temelia revine în locul de unde a fost despărțit de istorie.
Pentru generațiile care i-au cunoscut numele doar din relatările păstrate peste timp, pentru preoții și monahii care au continuat lucrarea începută de el și pentru credincioșii din Țara Lăpușului, ziua de 5 noiembrie va însemna mai mult decât o reînhumare.
Va fi un gest de recunoștință față de un întemeietor și o recuperare simbolică a unei legături pe care anii de pribegie și trecerea timpului nu au putut-o șterge.
Poate că cea mai tulburătoare dimensiune a acestei întoarceri este aceea că părintele Nicolae Gherman își va găsi odihna alături de fiica sa, Anuța, în pământul Rohiei. După decenii de despărțire, numele lor se vor regăsi în liniștea aceluiași loc de veșnică odihnă.
Obștea Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia îi invită pe preoții din Țara Lăpușului și pe credincioșii din Rohia să participe joi, 5 noiembrie 2026, de la ora 12.00, la slujba de reînhumare a părintelui Nicolae Gherman și a preotesei Maria Gherman, în cimitirul mănăstirii.
La o sută de ani de la sfințirea primei biserici, Rohia își primește ctitorul înapoi. Omul care a fost obligat să plece în 1940 se întoarce, după 86 de ani, acolo unde a început totul.
De această dată, pentru totdeauna.
Iar în liniștea mănăstirii, printre rugăciunile monahilor și pașii pelerinilor care vor continua să urce spre acest loc de credință, amintirea părintelui Nicolae Gherman va rămâne legată de ceea ce a construit și a dăruit.
Veșnica pomenire a părintelui Nicolae Gherman și a preotesei Maria Gherman, din neam în neam!
Dan Cristian COARDĂ
sursa: Mănăstirea „Sf. Ana” Rohia
