În bisericile de lemn din Maramureș, dar nu numai, pereții interiori sunt împliniți de icoane, care au, în marea lor majoritate, ștergare. De fapt, multe din casele tradiționale românești au amenajate în camera curată, în camera din față sau în colțul dinspre răsărit icoane cu ștergar. Cu siguranță că aceste icoane conțin un adânc respect față de divinitate, sfinți și tot ceea ce ține de lumea celor buni și drepți; este cert că omul se simte mult mai aproape de Dumnezeu prin medierea și grija sfinților; cu toate acestea, cred eu că funcția – și aparența – icoanelor cu ștergar este, cu predilecție, alta. Dacă te uiți mai atent la aceste ștergare – fie în formă de boltă, fie de cunună, ele dau forma unor chipuri, unde fețele sunt reprezentate de icoane, iar ștergarele de părul acestor chipuri. Nu contează pe cine zugrăvește icoana, că e chip sau un tablou, pentru că ea este, în ansamblul ei, o față, o persoană care împreună-locuiește spațiul și timpul celor din biserică sau din casă.
Icoanele cu ștergar de pe pereții bisericii nu sunt altceva decât expresii ale unor oameni care participă împreună la viața celor credincioși, fiind deopotrivă păzitori, supraveghetori, dar și modele pentru aceștia. Iar dacă pe pereții laterali icoanele au ștergare cu capetele ușor depărtate, simetric, de chenarul zugrăvit, sugerând prezențe feminine cu părul ușor îndepărtat de cap, conferind strălucire și volum, în zona altarului și pe catapeteasmă sau pe uși ștergarele sunt aproape lipite de icoane, simbolizând prezențe masculine, pentru că locul altarului este unul eminamente bărbătesc. În creștinism, bărbatul este cel care oficiază, în timp ce femeia participă și asistă.
Icoanele cu ștergar anihilează singurătatea celor care participă la slujbe sau locuiesc în casele care le conțin și le conferă garanția unor prezențe umanizate și umanizante, pentru că ele reprezintă umanitatea, comunitatea, comuniunea și uniunea. Antidot al singurătății și certitudine a participării, ansamblurile de icoane cu ștergar – cu atât mai mult cu cât sunt realizate de mâna credincioșilor – vorbesc despre rolul ființei ca și creatură care trebuie să devină creator. Pentru că ea creează – și dă chip – unor sfinți pe care îi umanizează și îi invită să ia parte, în permanență, la viața ei. Icoanele cu ștergar dau timp timpului nostru pentru că ne fac să fim contemporani nu numai cu sfinții, ci și cu noi înșine. Să ne împăcăm cu ceilalți și cu noi înșine, sub privirile sfinților pe care îi zugrăvesc, umanizând aceste chipuri și transformându-le în împreună-părtași la spectacolul devenirii noastre întru ființă.
Mihai PĂTRAȘCU
