În destinul și istoria unei comunități, un sfert de secol reprezintă un moment deosebit, un timp al maturității depline, al confirmărilor și al profunzimii.
Pentru localitățile Seini și Sárvár, 25 de ani de colaborare din cei multi care vor urma reprezintă o pagină de istorie dar și un exemplu de parteneriat și colaborare.
Așa cum personalitatea lui Sylvester Janos, care leagă cele două comunităti de mai bine de cinci secole a fost mereu cu un pas înaintea vremurilor, atât Sárvár cât și Seini-ul se arată din acest punct de vedere vrednici continuatori ai spiritului său.
Împreună, au îmbrățișat valorile europene înainte de aderarea țărilor noastre la Uniunea Europeană, promovand cooperarea și multiculturalitatea, dar în același timp păstrându-și rădăcinile și identitatea.
Nu doar istoria are un liant comun, ci și dezvoltarea, deoarece atat Sarvar cât și Seini își construiesc viitorul pe pilonii solizi ai educației , culturii, tradițiilor și credinței.
Dar, așa cum spunea Sylvester Janos „cuvintele nu sunt doar purtătorii cunoașterii ci și stările de spirit atașate acestora”.
”De aceea acești 25 de ani nu înseamnă doar un lung și complex șir de acțiuni, vizite și proiecte comune ci înseamnă în primul rand bucuria și multumirea că am realizat împreună aceasta călătorie că avem un prieten, un partener de nădejde pentru dezvoltarea noastră dar si onoarea , mândria si bucuria că împreună am reușit să scriem o pagină de succes care cu siguranța va rămâne în istorie.
Vă mulțumim pentru colaborarea exemplară, pentru prietenia și ospitalitatea arata în acești 25 de ani.
Ne-ati facut sa simțim că, dincolo de diferențele firesti, putem fi cu adevarat frati, in spirit european și multicultural, pentru că, colaborarea noastra are si o valența sufletească .
Sper să sărbătorim impreuna și 50 de ani iar apoi urmașii nostri sa se bucure de Centenarul acestei frumoase colaborari”, a declarat primarul orașului Seini, Gabriela Tulbure.