Consiliul Județean Maramureș pregătește deja următoarele proiecte de modernizare a drumurilor județene, în paralel cu lucrările aflate în prezent în execuție. Scopul este ca între finalizarea unui șantier și deschiderea altuia să nu existe perioade lungi de așteptare.
Potrivit planurilor anunțate de administrația județeană, în 2027 sunt programate lucrări pe drumul Ocna Șugatag – Ferești, urmând apoi intervențiile pe sectorul Bocicoel și pe legătura dintre Bogdan Vodă și Vișeu de Jos.
După finalizarea procedurilor de achiziție, autoritățile intenționează să înceapă lucrările și pe legătura Rogoz – limita cu județul Bistrița-Năsăud – Suciu de Sus.
Pentru următoarea investiție sunt luate în calcul două variante: Suciu de Sus – Groși sau Budești – Sârbi – Călinești – Ferești. Stabilirea ordinii va depinde de finalizarea procedurilor de licitație și de fondurile disponibile în cadrul programului județean de reabilitare a drumurilor derulat prin ADR Nord-Vest.
Reprezentanții administrației județene susțin că prioritizarea investițiilor va ține cont de posibilitățile reale de finanțare, astfel încât proiectele începute să poată fi duse la bun sfârșit.
MaramuresOnline.ro















