Neamul românesc are un fel aparte de a se bucura de nașterea Domnului nostru. Pentru că e cea mai bucuroasă fericită din an, îtradițiile noastre sunt pe măsură: familie, masă îmbelșugată, colinde, dar mai ales întoarcere ân lumea fără de griji a copilăriei.
Parcă niciodată nu sunt mai copil decât acum.
Reușesc să mă strecor timid, în perioada în care mama făcea eforturi inimaginabile să îmi aducî portocale. Mirosul acela, alături de cel de brad și scorțișoară erau specifice Crăciunului.
Erau vremuri grele, cu lipsuri, dar Crăciunul avea magia lui. Și cei cu bani mai puțini reușeau cumva, să facpă în așa fel încât să fie masa plină. Din puținul lor.
Vă dăruim acum, probabil cel mai frumos colind ( în viziunea noastră), al neamului romînesc. Interpretat incredibil de părintele Florian Popa.
Să vă fie masa plină și să aveți familia aproape. Să fiți bucuroși și fericiți.
Colindul este scris de Adrian Păunescu, melodia fiind compusă de Nica Zaharia.
MaramuresOnline.ro