“Colindăm la Bastionul Măcelarilor” – evenimentul care aduce spiritul sărbătorilor în inimile oamenilor

1 minute de citit
- Publicitate -
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, comunitățile se unesc, oamenii celebrează Nașterea Mântuitorului împreună și se conectează cu tradiții și obiceiuri. Asta înseamnă evenimentul “Colindăm la Bastionul Măcelarilor”
Vineri, 5 ianuarie, puteți descoperi colindele, obiceiurile și costumele populare ucrainene, unde îndrăgiți artiști precum Bakuta Makar, Felicia Mascaliuc, Maria Voevod, Simina Maria Colopelnic și Horhii Synzhreriak, cât și grupuri de colindători din cadrul Școlii Profesionale Poienile de Sub Munte, și din cadrul Ansamblului Rutenilor “Bujorul Roșu” din localitatea Bistra, vor aduce obiceiuri din cultura ucraineană.
Meșterii populari și producătorii locali sunt ca de fiecare dată prezenți cu obiecte artizanale realizate meticulos și cu bucate alese, cum numai pe plaiurile Maramureșului mai sunt.
Vă puteți alătura întregii ambianțe de sărbătoare, creată la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare, Piața Izvoarelor, nr. 2, și în datele de 5 și 12 ianuarie 2024, ediții dedicate Crăciunului sărbătorit de comunitatea ucraineană, în intervalul orar 17:00 – 20:00

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut