Un urs a fost filmat, în această dimineață, alergând pe DN18, în localitatea Moisei.
„În acest context, rugăm cetățenii ca în astfel de situații să anunțe imediat autoritățile prin apelarea serviciului unic de apeluri de urgență 112 pentru a avertiza cetățenii de prezența ursului în zonă și pentru a emite mesajul ”RO ALERT”.
La nivel local s-a constituit o echipă de intervenție în conformitate cu prevederile legislației în vigoare și s-a procedat la stabilirea unui plan de măsuri.
Pentru a evita producerea unor situații care să pună în pericol viața persoanelor sau integritatea fizică a acestora, rugăm cetățenii să păstreze distanța față de urs, să nu îl hrănească și să nu îl fotografieze”, informează Instituţia Prefectului Maramureş.