Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este o sărbătoare creștină celebrată cu o săptămână înainte de Paște. În jurul acestei sărbători au luat naștere de-a lungul vremii o mulțime de tradiții și obiceiuri.
„Pe vremuri se țineau Moșii de Florii. La biserica de la noi din sat avem masa moșilor, o masă din stejar. Și veneau niște familii și făceau mâncare de post, fierbeau pere uscate cu zamă (poame uscate în cuptor). Și acelea se dădeau la Moșii de Florii. Vine părintele și citește la morminte și tămâiază la fiecare mormânt. De Florii să pune duminica busuioc sub pernă să-și viseze ursitul”. (Colecția Corina Isabella Csiszár, din revista Memoria Ethnologica, nr. 58-59)
„Maica Domnului s-o rugat la salcie să-şi plece crengile în jos şi ţăranii o respectă. În ajun de Florii feciorii şi fetele să duc şi culeg flori de salcie şi le duc la biserică. Preotu’ le slujeşte. În timp ce le culeg, feciorii şi fetele cântă cântecul Maicii Sfinte. Dimineaţă oamenii mărg la beserică şi după slujbă fiecare primeşte de la cârstnic, sălcii. Florile să păstrează în casă. Când era furtună, ploaie, trăznete, oaminii luau florile cele, punéu cociorva şi mătura afară şi spuneu: „Doamne, opre-o şi o dă mândră şî curată, Ca Măicuţa Sfântă Preacurată”. Femeile acasă fac florii, adică o plăcintă cu cureti făcută pă lespede, sau o plăcintă pă vatră. Api prăjau peşte în fărină de mălai (să duceu oaminii la pescuit), că de Florii era dezlegare la peşte. Şi făceu pită de grâu”.
(De la Ileana Drăguş, 70 ani, Onceşti, 2010)
„De Florii duci pahar cu sare şi scrii morţii, cum îi obdiceiu’ p-aicia. Îi pomeneşte popa apoi în tătă sâmbătă. Aiesta să duce când să încep Păresăle. Api în zâua de Staolele Florilor, le ie păharele şi plăteşte la popa de fiecare mort. Şi-apoi dai din paharul cu sare şi făină de la popa, la animale că-i sfinţât. Când vii de la beserică pui acolo fărină, grâu, tărâţe, ce ai, pui tăte, şi le dai la marhă, un miezuc în covată. Tăt de Florii, mai duc mâţucă de-acele. Şi le sfinţăşte popa şi le aduc acasă. Api când tună vara şi când vine câte un trăznet mare, api pui pă cărbune un miez de mâţucă de aceie şi un miez de tămâie şi aprinzi. În zua de Staolele Florilor o samă de femei duce’ la beserică cureti împlut de post, prune uscate, apoi la un om care-i mai sărac îi pune o femeie în blid, să aduce scaun şi îi punea acolo să mânânce”.
(De la Anica Butcure, 78 ani, Cupşeni, 2008)
”La Florii merg şi strâng mâţucă. Celălalt preot care o fost, ruga 4-5 copii să aducă mâţucă. Mergeau cu carele şi aduceau multe pântru tăt satu’. Lumea merea la beserică şi aieste erau puse acolo pă două mesă. Lumea când iesă de la beserică le ia, le aduce acasă şi le pune după icoană. Şi mai fac o cunună de grâu din cela an, şi o duc şi aceie la sfinţit la beserică. Şi din cununa ceie împart două, tri spice şi la alţii. Bătrânii spuneau demult, dar mai sunt şi tineri care fac: când tună sau când îi furtună mare, să bagă pă foc o mâţucă de aceie cu grâu pântru a îndepărta tunetele şi vremea grea. Se mai trag şi clopotele pentru a îndepărta vremea grea”.
(De la Nicolae Pop (Dinu), 50 ani, Lăpuşul Românesc, 2010)
Corina Isabella Csiszár – Centrul Culturii Tradiţionale Maramureş
Sursa foto: Felician Săteanu