Teatrul Municipal Baia Mare se alătură  Campaniei Naționale ”Artiștii pentru artiști”

3 minute de citit
- Publicitate -

Teatrul Municipal Baia Mare se alătură  Campaniei Naționale ”Artiștii pentru artiști”, ediția a 19-a, primul program al UNITER din anul 2023, organizat ÎMPREUNĂ cu teatrele din București și din țară.

Iniţiată în 2002, Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” este un stimulator al solidarităţii de breaslă, un resort financiar pentru artiştii cu probleme de existenţă şi un semnal pentru public şi autorităţi în legătură cu situaţia acestora şi demnitatea lor.

În cadrul Campaniei, Teatrul Municipal Baia Mare a programat în data de 26 martie, de la ora 19.00, spectacolul PLACEBO – un spectacol de dans contemporan în coregrafia lui Arcadie Rusu și toate încasările rezultate din vânzarea biletelor vor fi direcționate către Fondul de Solidaritate Teatrală, un suport financiar pentru beneficiarii programului.

Și cum binele se face atunci când oamenii se unesc vă invităm în număr cât mai mare, duminică, 26 martie, de la ora 19.00 la teatru pentru a încuraja artiștii de pe scenă și pentru a fi sprijin pentru cei aflați în nevoie.

Biletele se vor pune în vânzare de mâine la casieria teatrului, prețul unic al biletului fiind 20 lei.

Odată cu premiera spectacolului PLACEBO, în coregrafia lui Arcadie Rusu, în cadrul Teatrului Municipal Baia Mare ia naștere compania de dans contemporan 𝐞𝐗-𝐂𝐄𝐍𝐓𝐑𝐈𝐂 𝐃𝐀𝐍𝐂𝐄 𝐓𝐄𝐀𝐌. Nucleul ei este format din tineri dansatori și actori ai instituției noastre.

𝐞𝐗-𝐂𝐄𝐍𝐓𝐑𝐈𝐂 𝐃𝐀𝐍𝐂𝐄 𝐓𝐄𝐀𝐌 își propune să aducă în fața publicului spectacole inovatoare de dans contemporan, teatru-dans, teatru gestual și teatru fizic.

𝐞𝐱𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐢𝐜 = bizar, original, enervant de şarmant, independent, provocator, nonconformist, cool, trendy

𝐞𝐱 – 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐢𝐜 = în afara centrului (dar nu descentrat), departe (dar nu îndepărtat), provincial (din latinescul 𝒑𝒓𝒐-𝒗𝒊𝒏𝒄𝒆𝒓𝒆), la margine (dar nemărginit)

P L A C E B O: premiera – 12 martie, următoarele reprezentații: 18 și 26 martie!

Începând din 1 martie, programul Agenției de bilete (str. Crișan, nr. 8 ) va fi următorul:
  • luni și marți: ÎNCHIS (doar rezervări telefonice)
  • miercuri și joi: 12.00 – 14.00
  • vineri, sâmbătă și duminică: 17.30 – 19.30
Programul pentru informații și rezervări telefonice rămâne neschimbat:
Luni – Vineri: 11:00 – 16:00
Sâmbătă: 12:00 – 13:00
Dramă și Revistă: 0736.216.437
Teatrul de Păpuși: 0730.270.926

credit foto: Dan Cristian Popovici

- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut