Copiii beneficiari ai Centrului Rivulus Pueris, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială, participă în această perioadă la o serie de tabere de vară organizate pentru petrecerea vacanței prin activități educative și recreative.
Programul include activități variate, precum prepararea de pizza, jocuri prin care matematica este abordată într-o formă interactivă, realizarea de slime, utilizarea toboganelor gonflabile și drumeții în zona Valea Chiuzbăii. Activitățile sunt concepute pentru stimularea creativității, dezvoltarea abilităților practice și încurajarea mișcării în aer liber.
Copiii sunt coordonați de specialiști ai Centrului Rivulus Pueris, cu sprijinul voluntarilor de la Asociația Caspev, care asigură desfășurarea în condiții optime a activităților.
Taberele de vară continuă pe parcursul vacanței, următoarele serii fiind programate în perioadele 13–17 iulie și 3–7 august.
MaramuresOnline.ro















