Rezultatele unui proiect dedicat autonomiei și incluziunii persoanelor cu dizabilități, implementat de Asociaţia Esperando

4 minute de citit
- Publicitate -

În cele trei luni de implementare, proiectul ”Viață independentă și competențe digitale”, derulat de Asociația Esperando, a creat oportunități de învățare, dezvoltare personală și socializare pentru persoanele cu dizabilități și familiile acestora, contribuind la promovarea autonomiei și incluziunii sociale.

Proiectul a implicat un grup-țintă format din 30 de persoane – 15 persoane cu dizabilități și 15 părinți/ aparținători ai acestora. Activitățile desfășurate au vizat dezvoltarea gradului de autonomie și de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități, precum și creșterea nivelului de conștientizare în rândul comunității și instituțiilor locale privind drepturile, nevoile și incluziunea persoanelor cu dizabilități.

Activități care au adus noi competențe și oportunități în viața persoanelor cu dizabilități:

  • 12 atelierele de competențe digitale care le-au oferit participanților oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de accesare a informațiilor și de comunicare, precum și de a exersa deprinderi de muncă și de viață. Aceste activități au urmărit să aducă mai multă autonomie, mai multă încredere și mai multă libertate în viața persoanelor cu dizabilități.
  • 11 ateliere dedicate deprinderilor de viață independentă care au abordat teme precum educația financiară, gestionarea bugetului personal, drepturile persoanelor cu dizabilități, dezvoltare personală și accesarea serviciilor comunitare. Prin aceste întâlniri, participanții au avut ocazia să își dezvolte cunoștințele și abilitățile necesare gestionării unor situații din viața de zi cu zi.
  • 2 activități sportive și recreative adaptate care s-au derulat alături de voluntari și studenți, și au încurajat participarea, socializarea și dezvoltarea abilităților motrice, contribuind totodată la creșterea încrederii în sine și la îmbunătățirea stării generale de sănătate.
  • 2 sesiuni de informare și conștientizare adresate reprezentanților din școli, ONG-uri și instituții publice locale. Acestea au avut loc la sediul Asociației Esperando și au urmărit crearea unui spațiu de informare și dialog privind creșterea gradului de accesibilitate și incluziune a servi-ciilor și informațiilor oferite persoanelor cu dizabilități.
  • 2 activități de informare în școli – Școala Gimnazială ”Lucian Blaga” Baia Mare și Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Baia Mare au fost gazdele acestor întâlniri, iar discuțiile cu elevii au avut scopul de a contribui la schimbarea percepțiilor, combaterea prejudecăților și crește-rea gradului de responsabilizare cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități, precum și la im-portanța incluziunii și a accesibilității.
  • O tabăra recreativă la Marea Neagră a fost un moment important al proiectului. Aceasta a fost organizată cu scopul de a îmbunătăți starea de bine a participanților și de a reduce riscul de izolare și marginalizare.

Dincolo de momentele de relaxare și voie-bună, tabăra le-a oferit participanților ocazia de a exersa autonomia și de a se descurca, în funcție de propriile nevoi și posibilități, într-un mediu diferit de cel familiar și a crescut coeziunea familiilor.

Pentru o parte dintre participanți aceasta a fost prima întâlnire cu marea, chiar dacă unii au 39 de ani, ceea ce a însemnat enorm pentru ei și familiile lor.
Prin activitățile desfășurate, proiectul ”Viață independentă și competențe digitale” a urmărit să sprijine persoanele cu dizabilități în dezvoltarea autonomiei personale și a participării active în comunitate, și a promovat importanța construirii unei societăți mai accesibile și mai incluzive.

Finanțat de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, în cadrul secțiunii proiecte ONG în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități.

Suma solicitată pentru proiect: 146.520 RON.
Perioada de derulare: 01.08. 2026 – 31.10.2026

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Leave a comment
Sari la conținut