Simona Maior Pașca nominalizată la “Gala Sportului Românesc 2023”

1 minute de citit
- Publicitate -
Ateneul Român din București a găzduit “Gala Sportului Românesc 2023“, manifestare aflată sub patronajul Agenției Naționale pentru Sport, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Asociației Presei Sportive din România și Fundației Campionilor.
La ediția din acest an au existat un număr de 19 secțiuni nominalizate și premiate. La secțiunea “Antrenoarea anului” au existat trei nominalizări: băimăreanca Simona Maior Pașca medaliată cu bronz la Campionatul European de Tineret Handbal Feminin, fiind și medaliată cu aur pentru Clubul Sportiv Școlar 2 Baia Mare, atât la Campionatul Național de Junioare I cât și în Cupa României. Cea de-a doua nominalizată a fost Camelia Voinea (gimnastică ritmică), antrenoarea Sabrinei Mânecă, sportivă calificată la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Ultima nominalizată, a fost cea a Mariei Gîrbă de la gimnastică ritmică.
În urma voturilor exprimate, titlul de “Antrenoarea anului” a revenit constănțencei Cameliei Voinea (n.2 martie 1970), medaliată cu argint la sol la Jocurile Olimpice de la Seul 1988, actualmente antrenoare a Clubului Sportiv Farul Constanța.
Alin BOŢIOC

ATENȚIONARE - DREPTURI DE AUTOR
Conținutul acestui articol este proprietatea exclusivă a MaramuresOnline.ro și este protejat de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea conținutului este permisă doar în limita a maximum 500 de caractere, cu citarea clară și vizibilă a sursei MaramuresOnline.ro și inserarea unui link activ către articolul original. Orice utilizare neautorizată atrage răspunderea legală, titularul drepturilor rezervându-și dreptul de a se adresa instanțelor competente.

NOTĂ GDPR
Datele cu caracter personal incluse în acest articol sunt prelucrate de MaramuresOnline.ro în scop jurnalistic și informativ, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația națională aplicabilă, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
- Publicitate -
Share this Article
Sari la conținut